Rapid, și bătută la Târgu Jiu, și cu autocarul vandalizat
Târgu Jiul nu este cu noroc pentru liderul Ligii 1. Rapid a avut parte de tot felul de peripeții la meciul disputat în orașul lui Brâncuși, mai întâi rămânând fără antrenorul Adi Mutu, apoi fiind învinsă de FCU Craiova și plecând acasă și cu autocarul vandalizat de fanii oltenilor. În plus s-ar putea alege și cu ceva sancțiuni după vandalizarea peluzei în care au stat suporterii și scandalul de la vestiare care l-a avut ca protagonist pe Săpunaru.
În noaptea dinaintea meciului dintre FCU Craiova și Rapid de la Târgu Jiu autocarul Rapidului a fost vandalizat de ultraşii oltenilor. Deși era unul dintre cele mai aşteptate meciuri din etapa cu numărul 10 a Superligii, FCU Craiova - Rapid Bucureşti, a început mai devreme, cu meciul suporterilor care au vandalizat autocarul celor de la Rapid și au lăsat autografe și pe pereții stadionului din Târgu Jiu. Judecând după mesajele semnate cu nume de galerii ale oltenilor, se poate spune că operele de artă stradală aparțin suporterilor celor de la FCU Craiova.
Astfel, pe lângă faptul că au fost învinși duminică seara la Târgu Jiu, giuleştenii au avut parte de un alt eveniment neplăcut. Mai multe persoane au scris numele Peluzei Sud şi al brigăzii, dar şi cuvinte obscene, iar acţiunea lor nu rămâne fără urmări. Victor Angelescu a anunţat că Rapid Bucureşti va depune o plângere. "Sunt multe meciuri pline de tensiune între Craiova şi Rapid. Aşa se întâmplă. Totuşi cred că suporterii noştri sunt mai civilizaţi, am trecut peste. Am văzut azi (n.r. - autocarul vandalizat), nu este normal, asta este. Ce să facem? O să depunem o plângere, dar ce se poate rezolva? Este păcat că se întâmplă lucruri de acest gen", a declarat Victor Angelescu pentru Orange Sport.
Pe lângă aceste probleme, înaintea partidei de la Târgu Jiu antrenorul Rapidului, Adrian Mutu, a ajuns la Urgențe, la Târgu Jiu unde a fost consultat dar nu i s-a recomandat internare. Simțindu-se rău în continuare acesta a plecat de urgență la București unde a fost operat urgent de apendicită.