Producție record de pepeni la Dăbuleni
Pepenii de la Dăbuleni au în acest an o producție record, și două recolte. Deși prima dată nu au fost grozavi, din cauza ploilor abundente și a temperaturilor scăzute din luna iunie, cei de acum sunt dulci și zemoși.
Fermierii spun că vom mânca lubenițe romanești până toamna târziu, mai ales că nu au concurență. Grecii au avut anul acesta mari probleme.
Arșița din iulie și august a ajutat pepenii din Dăbuleni și Călărași, din a doua recoltă să devină dulci și aromați.
Cultivatorii noștri cer pentru un kilogram între un leu și 50 de bani și 2 lei.
Albert Bănuțu, fermier: „Noi am fost obligați să ținem același preț că cel anterior pentru că și culturile mai târzii se înființează la fel, cu aceleași costuri, tot acoperite cu folie pentru productivitate și nu avem cum.”
Lucian Carciumaru, inginer agronom: „A ținut natura cu oamenii, fiind soarele foarte bun pentru lubenițe și ei le irigă în fiecare seară. 60, poate 70 de tone pe hectar.”
Fermierii din Dăbuleni spun că, dacă vremea îi va ajuta, la anul vor pune pepeni până în luna octombrie, notează Pro TV.