Prins în timp ce fura fier
Polițiștii din Turceni au depistat în flagrant delict, un bărbat de 50 de ani, din comuna Ionești, în timp ce sustrăgea fier vechi și mai multe țevi metalice, din zona Coloniei Turceni, ce aparțin unei societăți comerciale.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi sustras cantitatea de 102 kilograme de fier vechi și 27 de țevi metalice, bunurile fiind ridicate în vederea indisponibilizării, până la finalizarea cercetărilor, a comunicat IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.