Primarii comunică pe Facebook cu cetățenii. Cine se ocupă de paginile primăriei

În era tehnologiei, rețele de socializare au reușit să ia un drum din picioarele cetățenilor. Ca să nu mai meargă la primărie gorjenii caută pe paginile de facebook ale unităților administrativ teritoriale ce mai anunță autoritățile sau chiar comunică prin mesaje cu funcționarii care le administrează. Puțini sunt cei care mai ajung la primării să se informeze, iar cei care încă o fac vin a discuta personal cu edilii.




Primarul din comuna Slivilești este printre singurul edil din Gorj care nu are pagină de facebook și stă departe de mediul on line dar și de rețelele de socializare, dar asta nu înseamnă că cetățenii nu sunt informați prin aceste canale care sunt din ce în ce mai utilizate.


”Eu nu am facebook și nici nu-mi fac. Are primăria și se ocupă băiatul de la achiziții să pună acolo toate informațiile de care oamenii au nevoie. Și viceprimarul mai face asta câteodată. Și de site-ul primăriei tot funcționarul de la achiziții se ocupă. Oamenii nu prea intră pe site, tot pe facebook caută”, a declarat Sorin Bucurescu


În comuna Cătunele lucrurile stau altfel. Primarul și viceprimarul sunt cei care țin legătura cu cetățenii pe facebook.


”Pagina de facebook a primăriei este nemaipomenită. Oamenii din comună de aici se informează cel mai mult. Eu și viceprimarul ne ocupăm personal să postăm acolo toate informațiile de care cetățenii au nevoie. Noi administrăm pagina. De site-ul primăriei se ocupă bibliotecara”, a precizat Florinel Țuilă, edilul din Cătunele


Edilul din comuna Bengești-Ciocadia recunoaște că facebook-ul prinde foarte bine la tineretul din comună, în timp de vârstnicii preferă să vorbească personal cu edilul.


”Secretarul primăriei și băiatul de la achiziții se ocupă de site-ul primăriei dar și de pagina de facebook. Cel mai bine merg paginile de socializare, site-ul primăriei mai puțin. Le este mai ușor oamenilor să intre pe facebook, dar cei bătrâni chiar dacă află de pe la nepoți, vecini sau cunoscuți, ei tot dau o tură până la primărie măcar să vorbească cu mine pentru că simt nevoie să facă asta. Eu îi primesc mereu”, a precizat Victor Geogia, edilul din Bengești Ciocadia.

Vizualizări: 1,332

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: