Primar: Nu mă duce mintea de ce mi-au luat banii. Sigilăm primăria!

O comună din Gorj este mai săracă cu 200 de mii de lei. Primarul din Bengeşti Ciocadia spune că a pierdut aceşti bani în urma unor rectificări bugetare. Victor Geogia nu a mai păţit aşa ceva de când se află în primărie şi spune că este decis să trimită angajaţii acasă dacă nu va putea plăti salariile.

Autorităţile locale din Bengeşti Ciocadia spun că nu mai au bani pentru asigurarea cofinanţărilor necesare la proiectele cu fonduri europene pe care le au în curs de implementare la nivel de localitate. Suma necesară pentru a face faţă acestor cheltuieli se ridică la 900 de mii de lei.

„Lucrez în primărie din anul 2000 şi niciodată nu am avut rectificare pe minus. Eu ştiu că o rectificare se face pe plus, adică să-mi dai ceva, măcar nu îmi mai da la începutul anului, mă amăgeşti şi după aceea se fac două rectificări şi Primăriei Bengeşti Ciocadia i se ia de două ori din bani. Am să sun la Ministerul Finanţelor, să mă informeze, să văd ce criterii au avut de mi-au luat 200 de mii de lei din bugetul local. Numai să-mi explice, nu mă duce mintea de ce mi-au luat banii, fiindcă suntem o comună săracă, nu avem venituri extrabugetare”, a declarat Victor Geogia, primarul comunei Bengeşti Ciocadia.

 „Au încasat mai mult”

Autorităţile judeţene spun că există o explicaţie pentru diminuarea bugetului Primăriei Bengeşti Ciocadia, dar că se va face o ajustare în lunile ce urmează. „Au încasat mai mult în ianuarie, februarie şi martie din impozitul pe venit prognozat şi acum, la semestru, şi-au dat seama că au încasat mai mult decât este preconizat a fi încasat până la sfârşitul anului 2018. Este o formulă. Nu încasezi mai mult decât ţi se cuvine. Ei, efectiv, nu dau bani, doar că îşi rectifică bugetul cu sumele acestea în minus pentru următoarele trimestre. Acolo unde este nevoie se va interveni cu sume defalcate din TVA pentru susţinerea părţii de funcţionare şi de cofinanţare a proiectelor în derulare. Echilibrarea se va face în octombrie”, a spus Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Primarul Geogia spune că în situaţia în care va rămâne fără bani de salarii nu va ezita să trimită salariaţii acasă. „Când n-oi mai avea bani, le-am spus-o şi la salariaţi, sigilăm primăria, facem proces verbal şi nu se lucrează până nu avem bani. Nu se poate să lucrezi fără să primeşti salariu. Nu există nicăieri”, a mai spus primarul din Bengeşti Ciocadia.

Vizualizări: 3,425

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: