Primar din Gorj, despre un nou spor la salariu: O prostie!

Guvernul vrea să premieze performanţa primarilor. Cine reuşeşte să atragă fonduri europene ar putea primi un spor considerabil la salariu. În primăriile din mediul rural, edilii recunosc că nu e deloc uşor să facă proiecte să atragă fonduri de la Uniunea Europeană. Nu au nici personal specializat şi nici suficiente fonduri să plătească un consultant ori să facă studii de fezabilitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sporul ar putea să ajungă până la 50% din salariul de bază al edililor. Autoritățile române consideră că majorarea este necesară pentru a stimula șefii de consilii județene și primării să atragă fonduri europene.

Toţi primarii şi-ar dori un plus la salariu. Un edil din Gorj spune însă că sporul e „o prostie”.

Edilul din Bengeşti-Ciocadia, Victor Geogia, a declarat că nu ar fi corect să primească acest spor doar o parte din salariaţi. „Orice om zice: Doamne, dă-mi, nu ia-mi! Dar eu această majorare nu o văd cu ochi buni fiindcă nu are rost să măreşti la primari şi viceprimari cu 50%, şi la doi, trei salariaţi care lucrează la un proiect, iar restul salariaţilor rămân cu salarii mici. Nu e echitabil între colegi. Şi cei care lucrează la proiecte europene, şi ceilalţi fac treaba asta tot în acele opt ore de muncă. Eu o văd o prostie, un praf în ochii primarilor ca să spună iar lumea că ne-a dat şi ne-a făcut”, a reacţionat edilul Victor Geogia.

Cât priveşte atragerea de fonduri europene, e destul de greu să aduci bani, spune edilul. “Noi nu avem personal expert, calificat pentru aceste fonduri europene. Trebuie să angajezi şi un consultant pe care trebuie iar să-l plăteşti. Noi nu avem bani”, a mai adăugat Geogia.

 

Vizualizări: 1,385

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: