Previziuni despre cine va câștiga „Survivor România”. Se schimbă ora de difuzare

Crina Abrudan, fostă prezentatoare TV și soția fostului fotbalist Gabi Popescu a fost una dintre concurentele de la Survivor 2023. Vedeta este de părere că celebra influenceriță Carmen Grebenișan va fi câștigătoarea sezonului din acest an al reality-show-ului Survivor România.

Soția fostului fotbalist Gabi Popescu, care a făcut parte din tribul Faimoșilor, a supraviețuit patru săptămâni în jungla din Republica Dominicană. Ea spune că o vede pe Carmen Grebenișan câștigătoarea ediției din acest an. „În momentul de față eu o văd pe Carmen câștigătoare, pentru că se bucură de cea mai mare simpatie din partea publicului, are o foarte mare susținere dat fiind faptul că este un influencer foarte cunoscut la noi. Toată activitatea ei din social media îi aduce simpatie și foarte mare susținere din partea publicului. Dintre cei 5 care au rămas acolo, se vor elimina rând pe rând câte unul. Cei 3, ultimii, pe care îi văd acolo în finală cred că vor fi Dan Ursa, Krișan și Carmen. Și Dan Ursa s-a bucurat pe parcurs de foarte mare dragoste din partea publicului, dar nu știu dacă are susținerea atât de mare pe care o are Carmen. Și până una alta, Carmen a fost cu mine în echipă și ne-am înțeles foarte bine, mi-a plăcut foarte mult de ea și m-am bucurat foarte tare că am cunoscut-o. E normal să o susțin”, a afirmat vedeta TV.

După mai bine de patru luni și jumătate de când a început competiția din Republica Dominicană, Pro TV schimbă ora de difuzare a reality-show-ului. Astfel, edițiile de luni, 22 mai, și marți, 23 mai, vor fi difuzate de la 21:30.

Marea finală, care va fi transmisă live începând cu ora 20:30, a show-ului de la Pro TV are loc miercuri, 24 mai. 

Vizualizări: 509

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: