Pițurcă a programat trei antrenamente pe zi la Mamaia

Victor Piţurcă profită de pauza din Liga 1 pentru meciurile echipei naţionale şi a dus jucătorii Universităţii Craiova în cantonament la mare, la Mamaia. Antrenorul nu are milă de jucătorii săi şi a programat trei antrenamente pe zi.

Antrenorul Craiovei a profitat de pauza cauzată de meciurile internaționale din programul naţionalei României şi a pus elevii la muncă grea, la mare. Pițurcă și-a dus jucătorii la Mamaia, unde au ajuns marţi şi vor rămâne până duminică la hotelul Iaki, al  lui Gică Hagi. Victor Piţurcă este hotărât să îmbunătățească jocul echipei în pauza rezervată echipei naționale,  şi de aceea a programat câte trei antrenamente pe zi.

Chiar din prima zi în care au ajuns la Mamaia, după un zbor cu avionul de doar 35 de minute, jucătorii lui Piţurcă au efectuat deja un prim antrenament pe baza sportivă de la Ovidiu.

Neavând foarte mulţi jucători la naţională, Piţurcă va avea aproape tot lotul cu el. Fostul selecționer nu-i are la dispoziție pe Nicușor Bancu și pe Alex Cicâldău, convocați pentru meciurile României cu Feroe și Norvegia (12/15 octombrie).

După 12 meciuri din campionat Universitatea Craiova este pe locul trei, cu 23 de puncte, fiind la punct în urma celor de la CFR Cluj și Viitorul.

Foto:  www.UCV1948.ro

Galerie foto




Vizualizări: 594

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: