Pistolarul Stăncioi rămâne în arest
Petre Stăncioi, gorjeanul trimis în judecată după ce l-a împușcat pe actualul partener al fostei sale soţii va rămâne în arest. Hotărârea a fost luată de Tribunalul Gorj.
Stăncioi a fost prins în iulie, după o săptămână de căutări, la marginea oraşului Târgu Jiu. Acesta a împuşcat un bărbat după ce a aflat că a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare, cu executare, pentru șantajarea fostei soții.
„În temeiul art. 362 C.p.p. rap. la art. 208 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului STĂNCIOI PETRE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art. 274 Cod penal raportat la art. 32 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 şi art. 189 alin. 1 lit. a, f Cod penal, violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. 1 Cod penal şi uz de armă, prev. de art. 343 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 41 Cod penal şi art. 38 Cod penal. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea penală nr. 36/02.08.2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj, definitivă prin necontestare, urmând a se proceda la verificarea măsurii preventive în cursul judecăţii în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 208 alin. 4 Cod pr. pen.”, a decis Tribunalul Gorj.