Pisc: Sunt prea mulţi angajaţi la sediul CEO. Ce transmite compania!

Directorul Termocentralei Rovinari, Ion Pisc, a confirmat încă o dată discuţiile de la ministerul energiei, cu membri ai Consiliului de Supraveghere. Nu şi-a depus încă dosarul de candidatură pentru Divizia Energie, dar are de gând. Iscodit de jurnaliştii de la Radio Infinit, Pisc a spus că până la finalul lunii se va şti dacă va prelua conducerea companiei sau nu. El are şi o primă propunere: relocarea personalului de la sediul din Târgu Jiu. Şi CE Oltenia a remis un comunicat de presă în care confirmă discuţiile cu Pisc şi Constantin Bălăşoiu.

Ion Pisc şi Constantin Bălăşoiu au fost la minister, la o şedinţă la care li s-ar fi propus să-şi depună candidaturi pentru a fi numiţi directori la Divizia Energie, respectiv Financiară. Luni a venit şi un comunicat al companiei. „Consiliul de Supraveghere a solicitat, cu înştiinţarea directoratului, prezenţa la București în data de 29.09.2016 a domnilor directori de sucursale – Ion Pisc și Constantin Bălășoiu, în vederea  participării la  întâlnirea de lucru referitoare la Necesarul de Investiții al celor două sucursale și a altor probleme urgente ale companiei. A fost analizată problematica retehnologizării Grupului 5 Rovinari, a investițiilor din PNI (Planul Naţional de Investiții), a relației contractuale cu Termo Craiova“, anunţă Consiliul de Supraveghere printr-un comunicat.
Ion Pisc nu a spus nici că vrea şefia CEO, dar nici că nu vrea. „Consiliul de Supraveghere caută să completeze Directoratul. Mai departe vom vedea, fără să confirm sau să infirm acum ceva“, a spus Ion Pisc, întrebat despre o candidatură a sa pentru Divizia Energie. Însă el a făcut şi câteva aprecieri asupra activităţii de la sediul central al CEO. „Câteva sute de persoane nu şi-au dovedit eficienţa. Soluţia ar fi ca numărul celor de la sediu să se micşoreze cu relocarea persoanelor în funcţie de pregătire pe alte locaţii, Motru, Craiova, Rovinari, s.a.m.d“, a mai spus Pisc.
SEDIU
Foarte important este că cei din Consiliul de Supraveghere neagă o discuţie despre mutarea sediului companiei sau a vreunei divizii, aşa cum s-a auzit. „Menționăm că mutarea sediului societăţii de la Târgu-Jiu într-o altă locație nu a făcut obiectul discuției, iar  problematica structurii directoratului a fost tratată doar la modul general“, transmite conducerea companiei.

Vizualizări: 5,103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: