Paraschiv, viceprimar în locul lui Nădrag la Primăria Târgu Jiu

Liberalul Matei Nădrag este de ieri fostul viceprimar al municipiului Târgu Jiu, după ce şi-a înaintat demisia din funcţie.

„Cazat” în biroul fostului vice Gabriel Sanda, cel mai longeviv viceprimar de după 1989, Nădrag a reuşit să devină vicele cu cel mai scurt mandat de după Revoluţie, el fiind în funcţie doar din luna iunie, când a depus jurământul. Acum spune că implicarea într-un viitor politic îl făcea incompatibil cu calitatea de viceprimar, motiv pentru care a ales acum să se despartă de această funcţie, care presupune, pe lângă altele, şi prezenţa dimineaţa la şedinţele operative ale primarului Florin Cârciumaru, dar şi un program de lucru destul de solicitant.

Şeful PNL Gorj, Dian Popescu, a negat eventuale neînţelegeri între partenerii din USL, el spunând că Nădrag va fi implicat în curând într-un alt proiect politic şi, atunci, nu mai putea rămâne viceprimar. Liberalii au găsit deja un înlocuitor, consilierul local Mihai Paraschiv, de 31 de ani, având şansa să devină cel mai tânăr vice al oraşului. „Promovăm tinerii în funcţii publice, iar Mihai Paraschiv are tot sprijinul nostru pentru a deveni viceprimar al municipiului. La cei 31 de ani ai săi credem că are multe de spus în politică, mai ales că este şeful organizaţiei de tineret din PNL Gorj”, a menţionat Dian Popescu.

Vizualizări: 354

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: