Pandurii scapă de faliment
Tribunalul Gorj a admis, miercuri, documentele prin care creditorii clubului, în speţă Marin Condescu şi jucătorii care au salariile neîncasate din perioada de glorie a lui Narcis Răducan, au făcut dovada că Pandurii poate rezista în Liga a II-a până la finalul actualei ediţii de campionat.
Cei care cântau prohodul Pandurilor şi aşteptau ca echipa să îşi dea duhul pentru a fi uitate întrebările despre ce s-a întâmplat cu milioanele de euro cheltuite aiurea în perioada 2014-2016, nu au motive să pregătească coliva pentru echipa fanion a Gorjului.
Chiar dacă acţionarii ai căror reprezentanţi au încasat bani buni de la Pandurii în funcţiile de conducere nu şi-au mai plătit obligaţiile financiare de ani de zile, instanţa a considerat că nu e cazul să bage Pandurii în faliment doar pentru că aşa a cerut administratorul judiciar al clubului la un moment dat. Din contră, următorul termen în acest proces a fost stabilit tocmai pentru data de 20 iulie. Pentru cine nu ştie, atunci judecătorii intră în vacanţă şi, în plus, se termină şi campionatul de fotbal, Pandurii având şanse mari să evolueze şi anul viitor în Liga a II-a, dacă nu îşi dă cu stângul în dreptul şi retrogradează. În plus, până atunci ar putea fi gata şi lucrările la noul stadion, a cărui inaugurare a tot fost amânată în ultimul an, fiind şanse mari ca inaugurarea să se facă la toamnă când, coincidenţă sau nu, panglica tricoloră ar putea fi tăiată nu de Victor Ponta, ci chiar de Klaus Iohannis, aşteptat într-o vizită oficială la Târgu Jiu.