OUG privind decarbonizarea s-ar putea lăsa cu plângeri penale
Liderul CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, i-a transmis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă. Sindicalistul cere „modificarea de urgenţă” a proiectului de ordonanţă privind decarbonizarea și un nou calendar de închidere a minelor de cărbune, în așa fel încât țara noastră să treacă mai ușor peste criza energetică.
Dacă nu vor corecta actul normativ, miniștrii sunt amenințați cu plângeri penale pentru subminarea economiei naționale.
„În plină criză a energiei, Ministerul Energiei merge orbeşte înainte cu închiderea de capacităţi de producţie. Mai sunt câteva zile până la termenul din PNRR pentru finalizarea Legii decarbonizării, care se doreşte promulgată prin OUG (deci aplicabilă imediat), prin care guvernul a stabilit închiderea termocentralelor pe cărbune, fără a avea nimic pus în funcțiune în locul lor.
În 2021 s-au închis 1.700 MW capacităţi de producţie şi s-au tăiat la fier vechi. În anul acesta, în baza angajamentelor iresponsabile din PNRR, se opresc încă 600 MW. Acest lucru în condiţiile în care deja în orele de vârf România importă în jur de 3.000 MW, la preţuri foarte mari”, se arată în scrisoarea deschisă.
Toate statele membre ale UE care în prezent au capacități de producere a energiei electrice pe bază de cărbune au decalat termenele pentru oprirea acestor capacități. Mai mult, Polonia și Germania au stabilit că vor continua să producă energie electrică pe bază de combustibili solizi până în 2040, respectiv 2049.
Înţelegem şi susţinem necesitatea eliminării treptate a utilizării combustibililor fosili pentru combaterea crizei climatice, spun sindicatele, însă „modul acesta heirupist şi fără niciun fel de planificare strategică pentru asigurarea energiei necesare pentru economie şi populaţie de care avem parte în Romania, adânceşte cu premeditare criza economică şi socială”.
„Simplele promisiuni că vor fi deschise sau construite noi capacităţi nu au nicio legătură cu o abordare strategică. O abordare raţională, responsabilă față de cetățeni şi agenții economici, ar fi aceea în care programul de închidere este corelat cu punerea în funcţiune a unor capacităţi noi, spre exemplu prin introducerea unei prevederi legislative care să permită închiderea numai după un interval de două sau trei luni de la intrarea în funcțiune a noilor capacităţi.
Toate aceste acţiuni ale guvernului, lipsa de dialog real şi insistenţa cu care se merge înainte cu acest proiect sinucigaş, dau impresia că la nivelul guvernului avem de-a face cu un grup infracţional organizat, mână în mână cu anumiți furnizori de energie şi anumiti producători de energie, care doresc existența crizei în energie şi creşterea prețurilor pentru propriile interese”, se precizează în scrisoare.
CNS Cartel ALFA solicită public modificarea de urgenţă a proiectului de ordonanţă privind decarbonizarea, modificarea termenelor şi adoptarea unui calendar clar de închidere treptată a capacităţilor în corelaţie strictă cu pornirea efectivă a altor capacităţi de producere de energie, care să lucreze în bandă cu cel puțin aceeaşi capacitate ca a celor ce se doresc închise.
„În caz contrar, CNS Cartel ALFA va formula o plângere penală împotriva membrilor guvernului care vor semna OUG de decarbonizare, pentru subminarea economiei naţionale şi lezarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor”, anunță Bogdan Hossu.