Orban, „înfundat” de Ponta în afacerea Transalpina!
Fostul ministru liberal al transporturilor, Ludovic Orban, este considerat responsabil de producerea unui prejudiciu de aproape 400 de milioane de lei prin modul în care s-au derulat lucrările de modernizare a DN 67 C Bengeşti Ciocadia - Sebeş. Actele care au permis reabilitarea Transalpinei au fost verificate minuţios de Corpul de Control al premierului şi, astfel, a ieşit la iveală presupusul prejudiciu, documentele urmând să fie trimise la DNA, asta în condiţiile în care procurorii anticorupţie au mai instrumentat un dosar ce îl vizează pe omul de afaceri Nelu Iordache şi pe foşti şefi de la Drumurile Naţionale.
Ludovic Orban a fost unul dintre cei mai vehemenţi critici ai lui Victor Ponta încă din momentul în care USL s-a rupt, la vremea respectivă fostul ministru făcându-se remarcat după ce a spus că lui Ponta „nu îi mai ajunge puterea”. Rămas singur la putere, premierul a făcut ceva şi pentru „judeţul lui” şi a cerut un control la lucrările de modernizare a Transalpinei, asta că tot au ieşit anul trecut cabanierii din Rânca în stradă cu coliva şi au cântat prohodul investiţiei respective.
În prima zi de lucru de după Paşti, Corpul de Control al premierului a ieşit la rampă cu un raport despre modul în care s-a realizat investiţia cunoscută sub numele de Transalpina, raportul indicându-l ca principal responsabil pe fostul ministru Ludovic Orban. Concluziile inspectorilor îi pot crea probleme liberalului, raportul pornind de la premisa că drumurile naţionale sunt, de regulă, modernizate doar cu fonduri de la bugetul de stat şi doar excepţional din cel al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Banii şi pagubele
Transalpina a fost modernizată, atât cât a fost, în baza unui credit furnizor, lucru care presupune că firma care a făcut lucrările, respectiv Romstrade a lui Nelu Iordache, se împrumuta la bănci, dar banii îi plătea statul. Aşa a fost posibil ca din 2008 până în 2011 să se lucreze la DN 67 C şi şoseaua să devină una cu aspecte europene, deşi mai era mult de muncă, Orban neratând ocazia să amintească în timpul unei vizite făcute la Novaci că datorită implicării sale drumul a devenit un important obiectiv turistic.
Corpul de Control spune însă că lucrările de modernizare, respectiv finanţarea prin credit furnizor, reprezintă marea problemă penală din acest dosar, Orban promovând în acest sens o hotărâre de Guvern care nu avea avizele direcţiilor de specialitate din Ministerul Economiei şi Finanţelor, condus atunci de Varujan Vosganian. Fostul ministru Vosganian a semnat însă atunci cu de la sine putere, alături de un secretar de stat de la transporturi, Septimiu Buzaşu, iar Orban a dat ordinul ca CNADNR să înceapă lucrările de modernizare a drumului, la vremea respectivă măsura fiind apreciată de toată lumea, mai ales că a ajutat la relansarea turismului în Rânca.
Inspectorii Corpului de Control au constatat că faimosul credit furnizor a obligat însă CNADNR la plata suplimentară a aproape 400 de milioane de lei. Valoarea contractului cu Romstrade a fost de peste 1,2 miliarde lei, fără TVA, din care peste 472 de milioane de lei sunt costuri aferente creditului furnizor. CNADNR a plătit prin ordin de plată, din bugetul de stat, 49,9 milioane lei, cu TVA, şi a emis bilete la ordin, în euro, de peste 320 de milioane, cu TVA, scadente în perioada 2011-2015. Costurile suplimentare la creditul furnizor au depăşit suma de 388 de milioane de lei, adică peste 91 de milioane de euro, suma fiind considerată un prejudiciu adus bugetului consolidat al statului. Corpul de control a descoperit şi că două hotărâri de guvern prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenţi modernizării Transalpina au fost adoptate cu încălcarea dispoziţiilor legale. În baza acestor hotărâri, CNADNR a făcut plăţi de 49,9 milioane lei, suma fiind considerată, de asemenea, prejudiciu adus la bugetul de stat, toate aceste aspecte urmând să fie verificate de Direcţia Naţională Anticorupţie, în baza sesizării formulate de Corpul de Control.
Deşi raportul Corpului de Control a apărut în jurul prânzului, până la închiderea ediţiei Ludovic Orban nu a prezentat un punct de vedere.
DOSAR
Nelu Iordache, care controlează firma de construcţii Romstrade, aflată în insolvenţă, este judecat, din mai 2014, pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 148 de kilometri din DN 67C Transalpina, fiind acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave. Acesta a fost timp de mai multe luni în arest preventiv sau la domiciliu.