Omul căzut prin turla bisericii, salvat de aerul condiționat
Accidentul de muncă de miercuri, care a avut loc la o biserică din oraşul gorjean Bumbeşti-Jiu, va fi cercetat de către angajator. Un bărbat de 36 de ani a căzut de la o înălțime de circa 18 metri, prin turla bisericii. Tânărul din Craiova încerca să monteze un paratrăznet când tavanul din scânduri s-a prăbușit.
Persoana rănită este chiar administratorul firmei care făcea lucrarea. “După analizarea dosarului şi a împrejurărilor în care a avut loc accidentul, inspectorii de muncă vor lua măsurile legale, în cazul în care acestea se impun”, anunță ITM Gorj.
Se pare că omul a avut noroc că în cădere s-a lovit de un aparatat de aer condiționat, care a mai atenuat impactul cu podeaua. Acesta este la spital. (A.M.)