Olimpicul din Gorj, întâmpinat de ministrul educației
Lotul olimpicilor de la Olimpiada Internațională de Lingvistică, din care face parte și Mihai Bratu, elevul gorjean câștigător al medaliei de aur, a fost primit la aeroport de minstrul educației Sorin Câmpeanu.
”Felicitări, încă o dată, Mihai, Vlad, Nicoleta și Rareș, pentru rezultatele obținute în numele României la Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL) 2022!!!
* Mihai-Alexandru Bratu de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu – Dublu campion mondial 2022: Medalie de Aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică și Medalie de Argint la Olimpiada Internațională de Geografie, unde România a obținut locul 3 mondial.
Lotul României a obținut trei medalii la olimpiada desfășurată săptămâna aceasta în Insula Man, printre medaliați fiind și Mihai Bratu, elev în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu”, a postat ministrul pe pagina de Facebook.
Mihai a obținut o medalie de aur la Olmpiada Internațională de Lingvistică. Astfel, România adaugă doi noi reprezentanți într-o listă a celor mai titrați participanți. Mihai Bratu (aur 2021, aur 2022) devine astfel cel mai bun participant al României din toate timpurile, depășindu-l pe Dan Mirea (aur 2014, argint 2015) care a ocupat această poziție în ultimii 7 ani.
Echipa a fost însoțită de Valentina Cojocaru (asistent universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea din București; cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, București) și Paul Helmer (fost olimpic la Olimpiada Internațională de Lingvistică; cadru didactic asociat la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Tehnice din Cluj-Napoca).