O femeie de 50 de ani, rănită într-un accident la Copăcioasa
O femeie în vârstă de 50 de ani a fost rănită ușor în urma unui accident în care au fost implicate 3 autoturisme. Evenimentul rutier a avut loc în Copăcioasa.
"La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Copăcioasa, din direcția Bengești Ciocadia - Târgu-Jiu, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care la rândul său a fost proiectat într-un alt autoturism ce se deplasa în aceeași direcție de mers", a comunicat IPJ Gorj.
Femeia se afla în mașina tinerei de 26 de ani, cea care a provocat accidentul.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.