Noi discuţii administraţie-sindicate pe seama sporului de noapte
Sindicatele reprezentative la nivel de CE Oltenia și directorii din cadrul companiei se vor întâlni joi pentru a rediscuta problema legată de sporul de noapte. Discuţiile trebuiau să fie purtate încă de marți, 16 februarie, dar pentru că directorul Laurențiu Ciobotărică a fost la București în ziua respectivă, au fost amânate pentru data de 18 februarie.
Sindicaliştii speră ca administraţia CE Oltenia să rectifice prevederea prin care plăteşte cu spor de 25% din salariu doar 7 din cele 8 ore lucrate de mineri şi energeticieni pe timp de noapte. "Se va clarifica problema cu acea oră de noapte pentru că este un abuz făcut și să vedem de cine. Marți am avut comisie mixtă și au zis că vom discuta joi restul aspectelor din cadrul comisiei mixte, pentru că am discutat doar ajutoarele. Vor merge la discuții colegii mei, pentru că eu o să fiu la Bucureşti cu colegii din Valea Jiului, la minister", a declarat Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME).
Administraţia CE Oltenia a anunţat că din acest an plăteşte sporul de noapte doar pentru orele lucrate în intervalul 22.00-06.00, aşa cum prevede Codul Muncii. Sindicatele au reacţionat dur, deoarece în majoritatea carierelor şi termocentralelor schimbul de noapte este de la 23.00 la 7.00, ceea ce înseamnă că una din ore este plătită fără sporul de 25%. Astfel, salariaţii care lucrează noapte pierd lunar la salariu între 10 şi 40 de lei.