Noi angajări la CE Oltenia, de la 1 iulie
Complexul Energetic Oltenia va face noi angajări, începând cu 1 iulie, a declarat directorul Daniel Burlan. Recent au fost încadrate pe o perioadă determinată 600 de persoane, însă problema lipsei personalului nu a fost rezolvată.
Angajările vor fi făcute în același condiții, explică Daniel Burlan.
”Probabil la 1 iulie vom avea iar o serie de de angajări, să înlocuiască acel personal care a plecat la pensie. Dar, la fel, o mai spun o dată: personalul se va angaja pe durată determinată până la sfârșitul anului. Personal muncitor, personal de care avem nevoie în producție, nu la birouri”.
Totodată, el a menționat că sunt angajați din cei 600 încadrați recent, care au părăsit deja compania.
”Uitați, acum am avut selecția pentru cei șase sute de salariați. Mulți dintre ei s-au integrat. Da, există și personal care se integrează. Dar alții după două zile au zis, plec”, a declarat acesta.
Daniel Burlan a declarat la Gorj Tv că numărul pensionărilor crește constant și adâncește criza de personal.
”Chiar dacă evoluția personalului în planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia înseamnă o scădere de circa aproape șapte mii de salariați în șase ani de zile, din cei șapte mii de salariați, mulți, foarte mulți sunt cu condiții de pensionare în perioada corect și anul ăsta. Am angajat 600 față de numărul de personal pe care îl avem prin buget la sfârșitul anului și deja avem un minus de personal datorită ieșirilor la pensii, în condițiile în care nu s-a valorificat pe Plx (n.r - legea de pensionare)”, a declarat Burlan.