Nistor visează la un transfer afară

La aproape o săptămână după ce Condescu a anunţat că a bătut palma pentru transferul lui Nistor la CFR Cluj, mijlocaşul nu se grăbeşte să semneze. După modelul prietenului Maxim, Nistor aşteaptă o ofertă din străinătate şi i-a amânat pe clujeni cu răspunsul până după nunta din weekend.

Nici clujenii nu se grăbesc să finalizeze actele pentru transferul lui Nistor. Ardelenii nu mai par aşa decişi că-l vor pe mijlocaş aşa că mutarea pare în aer momentan.

E tot la Sibiu

Nistor şi Maxim au rămas buni prieteni şi după plecarea ultimului la VfB Stuttgart. După modelul Maxim care a refuzat oferta Stelei în iarnă, nici Nistor nu pare deloc grăbit să semneze cu CFR Cluj. Nistor e în cantonament cu Pandurii la Sibiu şi pare să fie cu gândul doar la momentul când va deveni bărbat însurat. Asta se va întâmpla în weekend la Rucăr, două zile de distracţie la care au fost invitaţi şi colegii de la echipă. Între două antrenamente fizice la Sibiu, Nistor are parte şi de clipe de relaxare. A fost premiat ieri de Radio Oltenia alături de Mingote, Pleaşcă sau Pustai pentru calificarea în cupele europene. „Deocamdată sunt sub contract cu Pandurii şi îmi fac munca aici, vedem ce va mai fi în zilele care vor urma. În primul rând aştept să mă însor şi apoi vom vedea ce voi face mai departe”, a spus recent mijlocaşul. Nistor şi-a pus, se pare, impresarul la treabă, pe Lucian Marinescu, să-i găsească o echipă în străinătate. Marinescu e acelaşi impresar care l-a dus pe Maxim la Stuttgart.

„Nistor e în tratative. Noi am fost cu CFR, impresarul lui poate îi spune altceva. E problema lui. Va vedea că noi am făcut eforturi să-i îndeplinim dorinţa. Dacă nu va pleca, va continua la Pandurii.”            Marin Condescu, preşedinte CA Pandurii

Nici CFR-ul nu se grăbeşte cu oferta scrisă

Nu numai Nistor ezită să accepte trecerea la CFR, ci şi cei de la CFR nu mai par aşa hotărâţi să-l transfere pe mijlocaşul de 25 de ani. La aproape o săptămână de când au bătut palma cu Pandurii, oamenii lui Paszkany nu au finalizat încă actele oficiale de transfer. Iar CFR-ul e recunoscut ca un club care atunci când îşi doreşte un jucător, îl transferă destul de repede. Mutarea are acum mai multe semne de întrebare decât o probabilă soluţie. „Există ceva oferte pentru Nistor din afară, ceva tatonări, avem mai multe variante. Să vedem ce preţ putem obţine pe el, oricum undeva în jurul sumei pentru care ne-am înţeles cu CFR (n.r. 500 de mii de euro)”, a spus ieri Eugen Pîrvulescu.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: