NEGOCIERI: Sume în buget pentru 2.000 de concedieri!
42 de milioane de lei este suma prevăzută în proiectul de buget al Complexului Energetic Oltenia pentru concedierile colective din acest an. Asta înseamnă o medie de 21.000 de lei pentru fiecare din cei 2.000 de angajaţi care vor părăsi compania la 1 iulie. Sindicatele şi administraţia au avut marţi o rundă de discuţii, în urma căreia managerul Laurenţiu Ciobotărică nu a dorit să facă declaraţii. Au vorbit însă liderii sindicali, destul de evazivi, după ce administraţia le-a cerut să semneze acorduri de confidenţialitate. Surse sindicale spun că bugetul pe 2016 a fost fundamentat pe o producţie de 14 TW, mai puţin cu 1 TW decât realizatul de anul trecut.
Discuţiile purtate marţi de administraţie cu sindicatele nu au fost suficiente, astfel încât comisia de negociere se va întruni şi miercuri. Titularii din comisia de negociere au primit şi proiectul de Buget de Venituri şi Cheltuieli, fundamentat pe o producţie de 14 TW. Dat fiind însă că producţia pe ianuarie şi februarie a fost redusă, s-ar putea ca în final BVC să fie fundamentat pe o producţie de 13 TW. Informaţiile au fost aflate pe surse, comunicarea oficială fiind în continuare deficitară.
Mesaje cu scăpări de la liderii de sindicat
Liderii de sindicat au avut mesaje diferite după şedinţă, în care au încercat să spună că nu s-au discutat subiecte care au fost de fapt abordate. Preşedintele SMEO susţinea după şedinţă că abia miercuri va fi dat proiectul de buget. "Aș putea spune că nu prea știu ce vor, totuși. Urmează ca miercuri să fie prezentat un proiect al bugetului de venituri și cheltuieli. Dumnealor merg în continuare pe același program, nu s-au rostit cifre, dar programul prezentat de partea administrativă la întâlnirea anterioară a fost de 2000 de disponibilizări. Punctul de vedere al sindicatelor este acela că nu sunt de acord decât cu un program de disponibilizare cu cei pensionabili pe o perioadă de maxim 2 ani. Acolo s-ar încadra undeva la 450 de salariați", a spus Gabriel Căldărușe.
Nelu Roşca a explicat că sindicaliştii au fost puşi să semneze declaraţii de confidenţialitate. „Au prezentat o propunere cu privire la planul de concediere. S-au făcut primii pași, așa cum spune și legea și regulamentul pe care îl avem în Contractul Colectiv de Muncă. S-au identificat partenerii. S-a pus la dispoziție o declarație pe proprie răspundere pentru că va trebui să fie prezentate date cu caracter confidențial. N-am semnat-o, pentru că nu sunt de acord. Din comisia din partea sindicatelor sunt persoane care, din punct de vedere al statutului juridic, nu au relații directe sau au contract suspendat cu CEO. Au statut de pensionari și nu este normal ca să stea să vadă aceste date, care, mâine-poimâine, și de altfel ați văzut că în presă ajung tot felul de informații, făcute de acești oameni", a declarat liderul sindical de la cariera Roșiuța, Nelu Roșca, vicepreședinte în cadrul FNME.
FNME cere „plăţi compensatorii adecvate”
Unii lideri sindicali spun că ar trebui să plece persoanele angajate după înfiinţarea CE Oltenia, adică după 2012, cu excepţia celor care au dat terenuri. Cei de la FNME au vorbit permanent de criterii de concediere. "Au fost niște discuții preliminare pe programul de concedieri colective. Nu s-a concretizat nimic. Propunerea e la fel, dar sigur nu vor fi atâtea. Vor fi atâtea câte se vor stabili între cele două părți. Au spus ce generează aceste disponibilizări, noi ca și parte sindicală am spus că trebuie plăți compensatorii adecvate. Cum am spus, cei care au mai primit, să plece, exceptând cei care au fost angajați pe criterii sociale și cu teren. Pentru că nu este normal ca cel care are 40 de ani vechime să plece, iar cel care a luat plăți compensatorii de sute de milioane în anii trecuți să rămână", a explicat Dumitru Pârvulescu, președintele FNME.
"La aceste disponibilizări nu ținem cont de numărul de persoane care vor fi disponibilizate pentru că... Că vin ei cu 2000, cu 3000, noi nici nu discutăm de așa ceva. Noi vom vedea câți ies în urma criteriilor pe care le convenim. La criteriul privind disponibilizările nu o să fim de acord mai mult de 2 ani, pe cât își produce efecte ordonanța. O să mai fie, ultimii veniți primii plecați, cei care au luat ordonanță din anumite sisteme, dar toate împreună, câți salariați vor rezulta după aplicarea acestor criterii, ăștia vor fi cei care vor pleca, altfel noi federațiile nu vom fi de acord", a spus Constantin Mitrescu, prim-vicepreședinte FNME.
Plăţi compensatorii, diferenţiate
Adrian Marciuc, lider în Federaţia Univers, a spus că s-a vorbit de cele două mii de concedieri. "Administraţia ne-a prezentat un plan de restructurare, adică vechiul plan care se cunoaşte, de 2000 de disponibilizări. Se pare că nu cedează ușor la cele 2000, dar din câte se pare, cam toate federațiile au căzut de acord pe un plan de disponibilizare cu doi ani, cu venit de completare. Mai rămâne să stabilim plățile compensatorii care oricum nu vor fi mai mici decât cele ce am avut anul trecut. O să se mai facă unele criterii, sunt diferite propuneri, de la toate federațiile, referitoare la ordonanțe, la ultimii veniți primii plecați, care se vor discuta chiar miercuri, la ora 13", a declarat Adrian Marciuc, prim-vicepreședintee Federației Univers.
Suma de 21.000 de lei care ar reveni fiecărui salariat corespunde a şase salarii compensatorii, dar sindicatele vor criterii, astfel încât să nu primească toţi la fel.