Muzeu al satului amenajat în holul școlii cu obiecte donate de săteni
Autoritățile locale din comuna Vladimir au inaugurat un muzeu al satului amenajat chiar în holul Școlii Primare din Vladimir. Obiectele expuse sunt donate exclusiv de sătenii din comună și sunt aproximativ 100 la număr.
Ideea amenajării unui muzeu al satului i-a aparținut bibliotecarei din comună. Aceasta a cerut sprijinul autorităților locale și inițiativa a devenit realitate.
”Doamna bibliotecară și-a dorit mereu să amenajeze un muzeu al satului, dar nu aveam nici obiecte și nici spațiu. Am decis să-l amenajăm în holul școlii primare din Vladimir, pentru că este o școală destul de mare și avem spațiu. Timp de aproximativ 2-3 luni am umblat prin satele comunei să strângem obiecte care ar putea fi expuse aici. Avem aproximativ 100 de exemplare donate exclusiv de sătenii di Vladimir”, a precizat Marius Vijulan, viceprimarul cu atribuții de primar din Vladimir.
Autoritățile se gândesc acum să găsească o nouă locație pentru a muta muzeu, pentru că școala deși este spațioasă nu a mai fost reabilitată din 2008 și cel mai probabil nici nu se va mai investi nimic aici pentru că efectivele de elevi scad de la un an la altul.