Morega i-a găsit lui Tăriceanu contracandidat la şefia PNL
Şi-a criticat şeful de partid pentru că i-a băgat pe liberali în opoziţie fără să întrebe pe nimeni şi a părut un pic „deplasat”, dar a ajuns să aibă susţinerea celorlalte organizaţii în chestiunea respectivă. Morega iese acum la rampă şi anunţă că susţine candidatura lui Antonescu şi a lui Orban la şefia PNL, situându-se automat împotriva lui Tăriceanu, Congresul de luna viitoare anunţându-se a fi unul extrem de interesant.
Liberalii au avut miercuri o şedinţă a Delegaţiei Permanente Centrale, şedinţă pe care liderul de la Gorj, Dan Ilie Morega o cere de vreo două luni, în cadrul acesteia stabilindu-se organizarea unui congres extraordinar, ceea ce înseamnă alegerea unui nou preşedinte al PNL. Şedinţa de miercuri a fost una cu scântei pentru că, pe parcursul discuţiilor, s-a conturat deja o aripă antiTăriceanu evidentă, aripă care ieri a prins glas prin vocea liderului PNL Gorj. Morega ne-a precizat că el şi organizaţia pe care o conduce vor susţine la viitorul Congres al liberalilor un tandem format din Crin Antonescu şi Ludovic Orban care să preia şefia partidului. Morega afirmă că nu s-a consultat cu organizaţia pe care o conduce, dar se declară convins că filiala va susţine tandemul respectiv, discuţii pe această temă urmând să se poarte până la sfârşitul lunii.
„În decembrie, imediat după alegeri, am primit cu unanimitate vot de încredere în Delegaţia Permanentă a filialei şi nu cred că de atunci şi până acum s-au schimbat prea multe. Am fost mandatat atunci să reprezint organizaţia în mai multe chestiuni, iar acum eu consider că noi, liberalii de la Gorj, trebuie să susţinem un tandem format din Crin Antonescu şi Ludovic Orban în fruntea partidului. Vom discuta aceste aspecte până la Congresul din martie şi vom decide, dar, pentru moment, eu consider că aceasta este echipa câştigătoare pentru PNL”, afirmă Morega.
Morega a dat mai dat odată tonul în PNL
Liderul PNL Gorj reaminteşte că în decembrie 2008 a fost primul preşedinte de organizaţie judeţeană care a solicitat întrunirea Delegaţiei Permanente Centrale a partidului, pentru a se decide dacă liberalii intră în opoziţie sau nu. Morega l-a criticat atunci pe Călin Popescu Tăriceanu pentru că a luat decizia de intrare în opoziţie într-un cerc restrâns. „La Delegaţia Permanentă la care s-a decis convocarea Congresului Extraordinar peste 80% din colegii din ţară mi-au dat dreptate şi m-au susţinut în solicitarea pe care eu am formulat-o în decembrie. Veţi vedea că mai bine de 80% vor susţine şi tandemul pe care eu îl apreciez ca fiind unul benefic pentru viitorul PNL”, a mai spus Morega.
Şeful liberalilor gorjeni mai declară că viitorul preşedinte al PNL va fi, cel mai probabil, desemnat şi candidat oficial al partidului la preşedinţia României. „Nu se poate să mergem pe varianta unui candidat care să nu fie membru al nostru. Deviza noastră este prin noi înşine şi cred că avem destul resurse în partid pentru a găsit acea persoană care să ne reprezinte aşa cum trebuie în următoarele bătălii electorale, inclusiv în cea pentru Preşedinţia României”, menţionează şeful PNL Gorj. Toate acestea sunt spuse în contextul în care şedinţa de miercuri de la Bucureşti a fost presărată cu nenumărate reproşuri pe care liderii din teritoriu i le-au adresat lui Tăriceanu şi echipei sale. Morega menţionează şi el că foşti miniştri din cabinet nu s-au implicat în rezolvarea unor proiecte pe care le propusese pentru judeţ, tonul acestuia fiind însă extrem de blând în comparaţie cu cel folosit de alţi lideri ai partidului.
Amicii lui Morega – cu tunurile pe Tăriceanu
Criticile cele mai dure au venit dinspre Ludovic Orban şi Norica Nicolai, care l-au criticat pe preşedintele partidului pentru măsurile şi deciziile luate în Guvernul Tăriceanu II, dar şi pentru trecerea în opoziţie, adică aproape cam ce spunea şi Morega, liderul de la Gorj fiind în relaţii foarte bune cu cei doi liberali de la centru. "Cam toţi liderii din teritoriu i-au repoşat lui Tăriceanu câte ceva, fie în DP, fie la întâlnirea lui Tăriceanu cu liderii din teritoriu", au spus sursele din partid, care au menţionat vicepreşedintele Ludovic Orban i-ar fi reproşat lui Tăriceanu că "a luat decizii fără consultarea BPC", că "a numit miniştri precum Predoiu, Cioloş şi Comănescu fără să-i consulte pe liderii din teritoriu", dar şi faptul că "nu a respectat anumite decizii ale partidului şi a decis în cadru restâns intrarea PNL în opoziţie fără mandat" sau că Guvernul a luat măsuri precum taxa auto. Bogdan Olteanu, cel care mereu l-a persiflat pe Morega în diferitele ieşiri publice, i-ar fi replicat lui Orban că nici el nu a întrebat "de Florea Geică şi de Noapteş şi de toţi ăia cu salarii mari de zeci de mii de euro".
În acest context, Orban le-ar fi zis susţinătorilor lui Tăriceanu, care au criticat încercările sale de a impune convocarea unui congres extraordinar, că ceea ce a făcut nu are legătură cu o "divizare". "Băi băieţi, dacă vouă vi se pare că seamănă cu un puci şi cu o divizare, înseamnă că voi nu aveţi niciun fel de legătură cu democraţia. Măcar în foruri de astea îmi permit să spun lucruri care nu funcţionează. Am beneficiat de o perioadă prosperă şi ar fi trebuit să obţinem 22-25%", ar fi spus Orban. Un alt lider care l-ar fi criticat pe Tăriceanu şi pe apropiaţii săi a fost Norica Nicolai, care i-ar fi spus lui Tăriceanu că "nu ia lecţii de liberalism de la el", după ce i-a reproşat că miniştri ai săi nu au luat măsuri liberale. "Noi avem acorduri cu celelalte partide liberale şi pe baza lor am făcut programul politic şi programul de guvernare. Tu nu faci nicio diferenţă între liberalism şi socialism", i-ar fi replicat Tăriceanu Noricăi Nicolai, căreia i-a reproşat că nu a vrut să se implice şi că acum critică ce nu s-a făcut.
Surse din PNL au comentat totodată că, prin amânarea luării unei decizii privind stabilirea candidatului PNL la Preşedinţie, Tăriceanu ar face eforturi să nu se lege funcţia de preşedinte al partidului de cea de preşedinte al ţării şi să amâne stabilirea candidatului pentru alegerile prezidenţiale până după congres.
În plus, la Delegaţia Permanentă Tăriceanu le-ar fi dat şi explicaţii membrilor DP privind intrarea în opoziţe, spunând că "PSD negociase dinainte cu PDL, cum au spus nişte lideri din PSD", iar Olteanu le-ar fi replicat celor care formulaseră critici că nu are sens ca liberalii să caute acum "vinovaţi, incompetenţi şi corupţi" în partid.