Modul inedit în care un târgujian şi-a cerut iubita în căsătorie

Surpriză de proporții pentru o tânără din Târgu Jiu. Claudia a fost cerută de soție de iubitul său, George, într-un mod cu totul inedit. Tânărul i-a cerut mâna chiar în centrul orașului, iar întrebarea magică a fost scrisă pe un banner imens.

Claudia Florentina Besoi, în vârstă de 24 de ani, și George Alexandru Văluțanu, de 25 de ani, formează un cuplu de un an și jumătate. Cei doi tineri se cunosc încă din liceu, unde timp de patru ani au studiat în aceeași clasă. George a decis să-i ceară mâna iubitei sale, însă a dorit ca acel moment să fie unul special, drept care a pus la cale un plan complex, ajutat fiind și de câțiva „complici”, persoane apropiate lor.

Ploaia era să-i încurce planurile

Sâmbătă, Claudia era la salonul de înfrumusețare la care lucrează, situat într-o clădire din centrul orașului, la etajul I. Mama sa, care în acest caz a fost „complice”, i-a cerut să coboare pentru a-i înmâna, chipurile, cheia de la apartament. Când a ajuns în stradă, Claudia a văzut un banner uriaș pe care era scris: „Vrei să fii soția mea?”. Tânăra a fost întâmpinată chiar de fetița sa, care în curând va împlini 2 anișori. Și-a făcut aparția și George, care i-a adus un buchet de flori, după care s-a așezat în genunchi și a cerut-o de soție. Prezenți la toată scena au fost părinții, dar și prietenii celor doi. Cu toții spun că au avut emoții. „Planul, la început, părea destul de ușor, inelul era la comandă cu o lună înainte, pancarta era luată. Problemele au apărut în ultima zi. Vremea rea ne-a dat puține bătăi de cap. Ne era frică că o să plouă. Ne întrebam dacă o să trimită pe altcineva să aducă cheia. Emoțiile au fost foarte mari pentru vărul meu. A ieșit foarte bine, au fost oameni care s-au oprit, au filmat, au aplaudat”, a spus Irinel Mită, verișorul lui George.

Claudia a spus „Da!”, iar cei doi tineri au început să-și facă planuri pentru nuntă. Marele eveniment din viața lor va avea loc anul viitor, în vară.

Galerie foto




Vizualizări: 27,339

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: