Mieii vor fi mari anul acesta de Paşti

Vești bune dinspre ciobanii care zilele acestea se bucură de miile de miei pe care oile îi fată în stânele lor. Pentru că Paștele pică tocmai la 1 Mai e suficient timp pentru ca mieii să ia în greutate suficient de mult, spre deosebire de alți ani, când sărbătoarea era la începutul lunii aprilie, iar animalele erau sacrificate înainte de a avea o greutate optimă. Ciobanii mai „moderni” care au și Facebook nu au ezitat să posteze în spațiul virtual fotografii cu mielușeii pe care îi cresc în aceste zile, aprecierile fiind pe măsura așteptărilor.
Primii miei au venit pe lume încă de la începutul lunii februarie, iar unii au fost născuți încă din decembrie, împerecherea oilor cu berbecii fiind făcută în așa fel încât de Paștele catolic să existe miei suficient de mari pentru cei care țin sărbătoarea respectivă. Unul dintre cei mai mari fermieri din Gorj, Ion Cherciu, poate fi întâlnit la Crasna. Are aici aproape 2000 de mioare și în primăvara aceasta va avea cel puțin 1500 de miei. „Prețul nu va fi mai mare decât cel de anul trecut pentru că e clar că nu are lumea bani în plus. Sunt foarte mulți fătați în aceste zile și asta ne permite să avem de Paști miel care să ajungă și la 17 sau chiar 18 kilograme. Paștele cade mai târziu și au timp să ia în greutate”, spune proprietarul cornutelor.
Cei mai norocoși miei sunt cei pe care ciobanii îi alimentează suplimentar cu biberonul, ei având toate șansele să ia și mai mult în greutate. Mărioara Babu, cunoscută de majoritatea turiștilor care îi trec vara pragul la Stâna Ștefanu, pe Transalpina, spune că biberonul e dat doar „gemenilor”, nu întregii turme. „Sunt miei de doi, cum le zicem noi. Adică oaia a făcut doi miei și nu are suficient lapte pentru amândoi. De asta îi mai dăm și la alte oi să sugă, dar le dăm și un supliment cu biberonul. Oricum, până la Paști se vor face toți frumoși și va fi o producție bună, cred că lumea va avea de unde alege anul acesta”, spune băcița de pe Transalpina, care susține, la rândul său, că prețul nu va fi cu mult diferit față de cel de anul trecut.

Vizualizări: 768

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: