Mesajul poporului pentru preoţi şi politicieni

Referendumul din 6-7 octombrie 2018 ar trebui analizat temeinic de sociologi. Nu a fost un referendum despre familie, nici despre drepturile minorităţilor sexuale. Au fost două zile în care am aflat cât de profundă este ruptura dintre clasa politică şi alegători, dar şi dintre preoţi şi oamenii pe care îi păstoresc.

Eu nu am fost la vot. Sunt dintre cei care cred că referendumul a fost unul inutil, câtă vreme Codul Familiei arată clar că în România căsătoria este între un bărbat şi o femeie. Sunt pentru o lege a parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex. Nu aş fi nici împotriva adoptării unor copii de cupluri de homosexuali, dar nu azi, pentru că societatea în ansamblu este ostilă, iar asta ar afecta copiii. Chiar dacă aceştia ar avea parte de armonie în familie, ar avea de suferit în urma unor reacţii publice şi asta nu ar fi de dorit. Peste nişte ani, când poate vom fi mai deschişi la minte, o să se ajungă şi acolo.

Motivele pentru care românii nu au mers la vot au fost mult mai diverse, dar puse unul lângă altul, acestea arată de fapt o mare neîncredere a oamenilor în preoţi şi în politicieni. Duminică a fost o mobilizare masivă a preoţilor şi a primarilor, pentru a scoate oamenii la vot. Aşa se şi explică faptul că prezenţa a fost ceva mai mare decât sâmbătă. Atât preoţii, cât şi primarii au fost surprinşi de numărul mare de refuzuri primite. „Nu asta e problema noastră acum”, „Aţi crescut taxele de nu ne mai permitem nici să murim”, „De asta de arde nouă acum? Cu 40 de milioane de euro puteaţi să faceţi un spital”, „Mor copiii de foame în ţara asta, iar vouă vă arde de referendum”, cam asta au auzit preoţii şi primarii de la oamenii care le-au deschis porţile. Unii s-au dus la vot care de ruşine, care din convingere, dar numărul de refuzuri a fost mai mare ca niciodată.

Despre politicieni, ce să zic? Atunci când Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Ludovic Orban şi Traian Băsescu vorbesc aceeaşi limbă, iar oamenii le întorc spatele, ar trebui să se uite în oglindă şi să se întrebe de ce. Obiectiv vorbind, cred că, dacă votul ar fi fost obligatoriu, românii ar fi votat majoritar „Da”. Nu suntem pregătiţi pentru a recunoaşte şi a respecta dreptul fiecăruia de a fi aşa cum simte. De asta cred că, în 6-7 octombrie, românii au sancţionat mai degrabă clasa politică şi preoţimea, care nu reuşesc să se conecteze la problemele pe care oamenii chiar le au.

Tema familiei tradiţionale a reuşit în ultimele săptămâni doar să producă dezbinare în societate, deşi recunosc că a fost interesant să citesc postările amicilor pe facebook, pro şi contra. Au fost multe argumente de ambele părţi, semn că discuţiile ar trebui să continue. Dacă ne vom asculta unii pe alţii, s-ar putea ca în viitor să nu mai fim dezbinaţi de un astfel de subiect. Şi nici nu vom mai avea frici pe subiecte absolut inventate, cum ar fi aceea că vin homosexualii şi ne înfiază copiii.

Vizualizări: 2,015

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: