Medicii veterinari amenință cu suspendarea activității

Medicii veterinari din mediul rural amenință cu suspendarea activității contractate cu Direcția Sanitar Veterinară Gorj, începând cu data de 9 noiembrie 2020.


În plină pandemie Covid 19 și epidemie de pestă porcină africană, medicii veterinari sunt nemulțumiți de adoptarea unei proceduri privind inspecțiile în gospodăriile populației, care introduce activități suplimentare, atribuții și competente care exced legii și care presupun vizite în gospodării de mai multe ori pentru examenul clinic atât al animalelor bolnave, cât și a celor sănătoase, examen care nu este plătit și fără a le fi asigurat echipament de protecție atât pentru Covid 19, dar mai ales in contextul evoluției pestei porcine africane, pe teritoriul județului Gorj.

"Totodată, medicii sunt nemulțumiți de faptul ANSVSA nu respecta Legea 236/2019 și OUG 117/2020 care le dădea speranța că, în sfârșit, o să aibă un venit decent, întrucât acum lucrează pe tarife neactualizate din 2013, în contextul în care salariul minim pe economie, utilitățile și toate cheltuielile aferente funcționarii unui cabinet medical veterinar s-au triplat. OUG 117 a intrat în vigoare din luna iulie 2020, urmând ca firmele contractante deținute de medicii veterinari de liberă practică să primească banii din luna august, bani care nici până astăzi nu au ajuns in conturile firmelor", transmite Dr Bogdan Seceleanu, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Gorj, într-un comunicat de presă.

De asemenea, în conditiile în care nu vor fi plătiți pentru munca prestată, medicii veterinari vor fi puși în situația restructurării personalului angajat și închiderea cabinetelor, chiar in preajma sărbătorilor de iarna, când în fiecare comună din județul Gorj se efectuează analiza trichineloscopică a cărnii de porc.

Vizualizări: 2,465

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: