Medic: Sunt secții cu trei pacienți internați
Situație complicată la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. În timp ce multe cadre medicale muncesc la foc continuu ca să trateze bolnavii infectați cu noul coronavirus și fac zeci de internări în fiecare zi, alți colegi de-ai lor tratează doar trei pacienți într-o secție întreagă. Paradoxul a fost subliniat de medicul ortoped Bogdan Niculescu, acesta apreciind că o redistribuire a personalului care nu are de lucru ar fi cea mai potrivită idee în această perioadă.
Șeful Secției Ortopedie din cadrul Spitalului Județean a explicat că, în acest moment, sunt secții în unitatea medicală unde sunt tratați doar câte trei pacienți. Asta în timp ce majoritatea cadrelor medicale se luptă zilnic cu bolnavii infectați cu noul virus, pacienți ce sunt tot mai mulți.
Bogdan Niculescu este de părere că, acum, cea mai bună soluție ar fi ca personalul care nu are ce face să fie redistribuit în secțiile deja pline, unde este nevoie de ajutor. “Sunt multe lucruri inutile în spital. Este foarte mult personal care ar trebuie redistribuit în alte părți pentru că sunt secții cu trei pacienți internați. Sunt vreo patru, cinci secții care, în momentul de față, au trei pacienți internați. Iar ele au câte 20 de paturi. Știm bine că primim mesaje cu internările în fiecare zi. Sunt secții cu 40 de paturi și care au 10 internări pe zi. De ce să nu reducem numărul de paturi și să redistribuim personalul către secții care sunt utile și să ținem niște secții cu trei internări deși au 20 de paturi și sunt complet inutile. E personalul de muncește de rupe la Infecțioase, la ATI, unde se muncește foarte mult. Ar trebui să aducă personal din partea cealaltă”, a spus medicul Bogdan Niculescu, la Tele3.