Medic sârb, face operații estetice la spitalul din Târgu-Cărbunești

Vladica Roskanovic este medic specialist în Chirurgie plastică și reconstructivă, iar de mai bine de o lună lucrează la Spitalul din Târgu-Cărbunești. Medicul este sârb și a absolvit Facultatea de Medicină la Craiova. Pacienții au început să apară, iar în aproximativ o lună a făcut 10 intervenții chirurgicale reparatorii.

Vladica Roskanovic este sârb de origine și a venit pentru prima dată în România în anul 1993 pentru a urma Facultatea de Medicină la Craiova. Pentru că s-a îndrăgostit de această țară, a decis să rămână aici să-și întemeieze o familie și să-și facă o carieră. După ce a lucrat o perioadă la Spitalul Județean de Urgență de la Craiova, și-a urmat o mare parte din colegii din Dolj și a venit la Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești. Deși face zilnic naveta Craiova – Târgu Cărbunești, medicul Vladica este mulțumit de activitatea spitalului din Gorj și mai ales de echipa pe care a găsit-o aici. „Eu am venit la Spitalul din Târgu-Cărbunești de pe 1 mai și m-am obișnuit deja aici. Este un colectiv foarte frumos și am rămas definitiv. Suntem foarte mulți medici de la Craiova care ne facem aici meseria. Avem tot ce ne trebuie”, a declarat medicul.

În aproximativ o lună și jumătate de când își desfășoară activitatea la Spitalul din Târgu-Cărbunești, Vladica Roskanovic a făcut 10 intervenții chirurgicale reparatorii. „Noi am făcut 10 intervenții chirurgicale până acum, opt pacienți au fost externați deja, iar 2 mai sunt încă în spital. Am făcut doar intervenții reparatorii. Dacă o să avem aparatura necesară o să facem și intervenții pentru mărirea sânilor, silicoane și alte intervenții”, a explicat medicul.

Vizualizări: 2,298

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: