Mediaş caută revanşa
Echipa de baschet a Energiei joacă diseară de la ora 19:45 la Mediaş cu Gaz Metan, meci transmis în direct pe Digisport 3. Va fi o reeditare a duelului din Cupă dintre cele două echipe din urmă cu o lună de zile. Atunci, Energia a pierdut la un punct diferenţă la Mediaş dar s-a impus clar pe teren propriu şi s-a calificat în sferturile competiţiei. Gazul caută acum şi o revanşă aşa că misiunea oamenilor lui Nini nu e deloc una facilă. „Noi toate meciurile le vom aborda cu gândul la victorie, vedem ce putem obţine din această partidă. Gaz Metan Mediaş nu este o echipă de pluton, este o echipă cu pretenţii la locurile fruntaşe. Acest meci de la Mediaş poate fi câştigat de noi doar cu apărarea, avem nevoie să facem un meci bun”, crede preşedintele clubului Energia, Laurenţiu Răuţ. Acesta, fiind şi un specialist al baschetului, a identificat principala problemă a echipei. „Stăm rău sub panou, nu sunt mulţumit de acest post. E posibil să apară modificări acolo chiar şi înainte de pauza de iarnă, acum mă voi implica şi eu în aducerea de jucători, dacă va fi cazul să aducem”, mai spune Răuţ cu referire la faptul că lotul echipei de baschet a fost făcut în acest sezon de Nini şi Radu Stroescu.