Marin Condescu, dispus să se retragă de la Pandurii

Fostul preşedinte al echipei Pandurii, Marin Condescu, se declară dispus să se retragă de la clubul pe care l-a ajutat în ultimii cinci ani să se menţină în activitate. Deşi nu are oficial nici o funcţie la club, acesta a susţinut echipa să poată continua activitatea din calitatea de principal creditor la club.

Marin Condescu se declară dispus să se dea la o parte de la Pandurii dacă membrii asociați vor renunța la retragerea din asociere și vor susține în continuare echipa fanion a Gorjului. Toate acestea în timp ce clubul Pandurii îi este dator, moral cel puţin, fostului preşedinte, care s-a dat singur la o parte, demisionând, la începutul anului 2014, pentru a nu afecta imaginea echipei în timp ce încerca să îşi dovedească nevinovăţia în instanţă. Fostul preşedinte, care a dus Pandurii în Liga 1 şi a fost desemnat în 2013 cel mai bun preşedinte de club din România, a marcat istoria echipei Pandurii care, sub conducerea sa, a devenit vicecampioană a României în sezonul 2012 – 2013 şi s-a calificat în premieră în grupele Europa League. Acum acesta încearcă să salveze din nou echipa fanion a gorjenilor propunând să se retragă de la Pandurii pentru a face loc celor ce vor să susţină echipa în aceste condiţii. „Nu depinde de noi venirea unor noi asociaţi la club, noi am încercat mai mulţi ani la rând să facem acest lucru. Dar o să vedem, dacă rămâne definitivă sentinţa de retragere, atunci calea estre liberă şi va decide administratorul special, pentru că există doritori care să susţină această echipă. Dacă va câştiga de data aceasta clubul şi nu vor pleca, tot cei care au refuzat de trei ori la rând să vină noii asociaţi vor decide, dar atunci responsabilitatea este cu mult mai mare. Dacă vor să susţină echipa numai dânşi este un fapt lăudabil, iar a-ţi recunoaşte greşelile din trecut este normal. Lucrurile este normal să meargă în această direcţie”, a spus Marin Condescu la Radio Infinit, unde a precizat că este dispus să nu se mai implice în susţinerea echipei: „Încă o dată spun că, împreună cu administratorul special Marin Golea, am adus echipa până aici şi jucăm în play-off. Dacă cei care vor să continue această activitate, asociaţii, consideră că misiunea mea şi a lui Marin Golea s-a încheiat, sau numai a mea, ne dăm la o parte, numai să ia echipa şi să meargă cu ea spre ceea ce doresc toţi suporterii şi susţinătorii echipei Pandurii, respectiv promovarea în prima ligă”.

Fostul președinte Marin Condescu a spus recent că membrii asociați ar fi trebuit să-și achite toate contribuțiile la zi către clubul de fotbal aflat în insolvență, înainte de a cere să se retragă.

Vizualizări: 1,416

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: