Maria Loga: Mi-a luat fetele. Le auzeam cum ţipă
Cântăreaţa de muzică populară Maria Loga a vorbit la Antena Stars despre una dintre cele mai grele perioade din viaţa sa.
Solista de la „Doina Gorjului” a spus despre cum fostul soţ i-a luat fetiţele şi la un moment dat a fost nevoită să se împace cu el de dragul celor mici. „Fostul soţ mi-a furat fetiţele. L-am văzut cu ochii mei când mi-a luat fetele. Le auzeam cum ţipă. Nu am luat eu copiii să plec cu ei acasă pentru că au fost mai multe la mijloc. Mi-era frică să fac pasul acesta, eram singură, nu aveam cine să mă apere. Pe fete le-am recuperat după, când în prima zi de şcoală au venit la mine şi au rămas. Fetele au fugit din braţele iubitelor soţului şi au venit la mine. Eu m-am împăcat cu el de dragul copiilor timp de 3 ani”, a mărturisit Maria Loga la emisiunea moderată de Cristi Brancu. (A.A.)