Mândria gorjenilor, Pandurii, în Liga 3 după 44 de ani de la prima promovare

Pandurii Târgu Jiu, echipa fanion a Gorjului timp de aproximativ 60 de ani, revine în Liga 3 după 44 de ani de la prima promovare din eşalonul respectiv, fostă Divizia C. Pandurii este retrogradată la încheierea sezonului 2020 – 2021, şi, dacă nu va avea parte de o salvare miraculoasă, va juca din sezonul viitor alături de Gilortul.

În anul 2022 Pandurii va aniversa împlinirea a 60 de ani de la apariţia echipei de fotbal ce a purtat acest nume. Din aceşti 60 de ani cei mai mulţi au fost petrecuţi în Liga 2 şi Liga 3, doar 12 ani echipa din Târgu Jiu evoluând în primul eşalon, acolo unde i-a făcut mândri pe gorjeni clasându-se pe locul doi în campionat, în anul 2013, atunci când a ajuns să joace în grupele Europa League, performanţă cu care nu se pot mândri multe echipe din România. Cu toate acestea echipa fanion a Gorjului cade acum la nivelul eşalonului trei la finalul acestui sezon zbuciumat, în primul rând din cauza apatiei  autorităţilor locale care s-au văzut cu un stadion nou în oraş dar au uitat să mai sprijine şi echipa locală.

Din cauza problemelor financiare, a proceselor pentru recuperarea banilor datoraţi de membri asociaţi şi a şicanelor din partea autorităţilor locale, Pandurii, o echipă aflată în insolvenţă de aproximativ patru ani, nu mai poate supravieţui la nivelul ligii secunde şi va juca din nou în eşalonul trei.  

Se va întâmpla acest lucru după 44 de ani în care echipa a jucat foarte multe sezoane în Liga 2 şi Liga 1, istoria clubului consemnând faptul că Pandurii a promovat prima dată în Divizia B, fosta ligă secundă, în sezonul 1976-1977. „Cu o formație tânără și ambițioasă, având la timonă pe fostul mare internațional Titus Ozon, Pandurii au fost încă de la începutul campionatului favoriții ocupării locului întâi.

Într-un final tensionat, după o luptă acerbă cu rivalii de la CSM Drobeta Turnu-Severin, s-a reușit promovarea pentru prima dată în divizia «B», un vis realizat după mai bine de 15 ani de așteptare a gorjenilor”, se arată în cartea cronicarului Dorin Brozbă, cel care a scris mai multe capitole din istoria clubului fanion al Gorjului, cum au fost promovarea în Liga 1 din 2005 sau sezonul 2012 - 2013, atunci când echipa  a atins apogeul performanţelor sale, participarea în grupele Europa League.

Galerie foto


Vizualizări: 4,051

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: