Mai puţine infracţiuni în Gorj
Şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au vorbit joi despre priorităţile pe care le au pentru a asigura cetăţenilor siguranţa de care fiecare individ în parte are nevoie, ocazie cu care a fost prezentat un bilanţ al primelor şase luni din acest an.
Cifrele şi procentele prezentate arată o scădere cu 12% a infracţiunilor de natură judiciară, care afectează climatul de siguranţă al cetăţenilor, ceea ce înseamnă o scădere cu 316 fapte faţă de perioada similară a anului trecut, perioadă în care în fruntea IPJ Gorj se afla un alt comandant.
Infracţiunile contra vieţii au înregistrat o scădere de aproape 8%, cea mai mare scădere, de peste 38% fiind înregistrată la cazurile de ucidere din culpă. Opt astfel de fapte au fost înregistrate în primele şase luni ale anului faţă de 13 câte au fost în aceeaşi perioadă din 2017. Din cele opt, 5 aparţin conducătorilor auto, mult mai puţin faţă de cele 11 din anul precedent.
La infracţiunile de lovire s-au înregistrat cu peste 12% mai puţine cazuri, în timp ce la rele tratamente aplicate minorului cazurile aproape s-au înjumătăţit, fiind consemnată o scădere de peste 45%. Cu peste 50% au scăzut şi infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale, iar la infracţiunile de furt scăderea este de aproape 12%.
Furturile din autovehicule au înregistrat, în schimb, o creştere de 25%, în timp ce la furturile de autovehicule vorbim mai mult decât de o dublare, de la 11 cazuri în anul precedent la 24 în perioada similară din 2018. IPJ Gorj a transmis că în 15 astfel de cazuri maşinile au fost sustrase pentru a fi conduse pe drumurile publice.
„În cadrul managementului prevenirii şi combaterii criminalităţii, având în vedere realităţile impuse de evoluţia continuă a societăţii, respectiv a situaţiei operative înregistrate pe raza de competenţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj îşi propune continuarea acţiunilor astfel încât să fie realizat obiectivul primordial al instituţiei, acela de creştere a gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei şi protejarea patrimoniului, precum şi sporirea gradului de siguranţă rutieră”, a transmis şeful IPJ Gorj, comisarul şef Decebal Dumitru Drăghiea, la prezentarea bilanţului pe primele şase luni scurse din acest an.