Mai multe firme din Gorj au dat în judecată AJOFM Gorj. Sunt și angajați la mijloc
Mai multe societăți din Gorj au dat în judecata AJOFM după ce au angajat persoane din categoria celor vulnerabile, pentru care statul ar fi trebuit să returneze administratorilor o parte din bani.
Este vorba despre aproximativ 50 de persoane.
Directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, a explicat faptul că nu a primit bani de la guvern pentru a semna convențiile pentru acești angajați. Situația a fost generată de lipsa bugetului: "Anul trecut, neavând buget, nu am putut semna convențiile de subvenționare a locurilor de muncă pentru încadrarea diferitelor categorii de persoane care se încadrează în Legea 76, respectiv: tineri cu vârsta sub 30 de ani, persoane peste 45 de ani, șomeri de lungă durată, persoane unice susținătoare ale familiilor monoparentale, șomeri care mai aveau cel mult cinci ani până la pensie. Nu am reușit să încheiem convenții. Bugetul ne-a fost alocat pentru anul acesta pe 9 ianuarie și, automat, a trecut un an de zile de la momentul în care unii angajatori au făcut angajări. Înțeleg că ne-au dat în judecată, fiindcă nu am putut semnat convențiile de subvenționare a locurilor de muncă. Legea specifică clar că aceste convenții se încheie într-un an de la data angajării. Trecând un an și fără a avea buget, nu am putut să încheiem convențiile, iar începând de la începutul acestui an am început să semnăm convenții pentru anul 2023, care au fost pentru angajările efectuate după data de 9 ianuarie, când ne-a fost alocat bugetul”.
Șeful AJOFM a achitat toate restanțele în momentul în care bugetul a fost alocat: ”Automat, așa cum am promis, am achitat toate diferențele și restanțele pe care le aveam, ajungând la zi cu plățile. Pentru anul 2023, vom încheia toate convențiile până la 31 mai anul acesta, acoperind toate solicitările primite până la 31 decembrie 2023. Din cauza lipsei de buget, nu am putut și nu am avut voie să încheiem convențiile. Spre exemplu, în cazul domnului Lemnaru, care a avut angajări făcute până la 9 ianuarie 2023, noi primind bugetul pe 9 ianuarie 2024, s-a depășit termenul de un an în care trebuia încheiată convenția. Există și alte societăți afectate de această situație. Regretabil că nu am putut să încheiem convențiile”.
Este vorba 37 de firme cu 49 de persoane la care nu o sa fie incheiate convenții.
Până la data de 31 mai, o sa se incheie convenții pentru 1.591 de persoane. Bugetul alocat este de 22 160 000 lei.