Le-a intrat ursul în casă

Panică în localitatea Alimpești, din Gorj. Un urs a băgat localnicii în sperieți. De câteva zile, animalul sălbatic a început să intre în casele oamenilor. 

Și seara trecută, s-a dat RO Alert. Oamenii au sunat la 112 dupa ce au văzut ursul. 

Jandarmii au ajuns la fața locului, dar n-au mai găsit ursul.

"În ziua de 13 noiembrie, au fost recepționate două apeluri SNUAU 112 de la un cetățean din localitatea Alimpești, unul referitor la daunele provocate de urs într-o casă în noaptea precedentă și ulterior la ora 19.40, referitor la prezența unei ursoaice cu pui în apropierea casei unui vecin. 

     

La primirea apelului SNUAU-112 care sesiza prezența urșilor, jandarmii gorjeni au înștiințat prin mijloacele de comunicare instituțiile și persoanele cu atribuții în domeniu iar un echipaj de jandarmi a fost direcționat imediat către locul solicitării pentru a lua măsuri de siguranță a cetățenilor și bunurilor. Astfel, a fost delimitată și verificată zona unde au fost observați urșii, au fost utilizate semnale acustice și vizuale pentru alungarea acestora pentru a elimina pericolul unei întoarceri în zonă.

    

Recomandăm persoanelor să nu se apropie de animalele sălbatice, să se îndepărteze de zona de pericol, să sesizeze de urgență autoritățile competente prin SNUAU 112", a anunțat IJJ Gorj.

Vizualizări: 2,169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: