La volan după ce a băut whisky

Un bărbat din județul Gorj a fost condamnat zilele trecute la o pedeapsă cu suspendare după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și fără permis de conducere. Acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile britanice, care nu are valabilitate pe teritoriul României.

Incidentul a avut loc în primăvara anului 2023, când bărbatul, aflat la volanul unui BMW, a fost oprit de polițiștii din Motru. Potrivit rechizitoriului, în dimineața zilei de 22 aprilie, la ora 02:40, agenții de la rutieră l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările ulterioare au arătat că acesta nu deținea permis de conducere, ci doar o fotografie pe telefon cu un permis provizoriu din Marea Britanie, valabil exclusiv pe teritoriul britanic și doar în prezența unui instructor auto sau a unei persoane cu permis definitiv de cel puțin trei ani.

Bărbatul a susținut că băuse doar 50 ml de whisky și că a condus pe o distanță scurtă. Ulterior, a fost dus la Spitalul Municipal Motru pentru recoltarea probelor biologice, care au indicat o alcoolemie de 1,53 g‰ la ora 03:10 și 1,36 g‰ la ora 04:10, alcool pur în sânge.

Trimis în judecată, electricianul și-a recunoscut fapta. Judecătoria Motru a considerat că acesta a manifestat o gravă lipsă de responsabilitate față de siguranța rutieră, punând în pericol atât propria viață, cât și a altor participanți la trafic. Instanța l-a condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare, sub supraveghere timp de doi ani.

În plus, acesta este obligat să participe la un program de reintegrare socială și să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

Vizualizări: 1,364

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: