Iubita l-a iertat, dar Poliția nu

Un gorjean din Câlnic a fost condamnat, zilele trecute, pentru că a condus beat și fără permis. Toată ziua a băut cu niște prieteni, dar mașina era condusă de iubita lui.
La un moment dat, aceasta s-a retras acasă, iar bărbatul a luat mașina fără voia ei. Ba chiar a lovit-o, a tras-o de păr, a strâns-o de gât, apoi a trântit-o la sol. Drept este că ea l-a lovit prima, cu un pumn în față, pentru a-l împiedica să urce beat la volan.
De altfel, femeia a și sesizat Poliția, care l-a surprins în trafic și i-a deschis dosar penal. Gorjeanul a scăpat de acuzația de violență în familie, pentru că femeia și-a retras plângerea.
A fost însă condamnat pentru că a condus beat și fără permis. Un an și patru luni de închisoare cu suspendare este pedeapsa stabilită pe 21 martie de Judecătoria Târgu Jiu. Sentința nu este definitivă.
Vizualizări: 2,480
Distribuie Trimite pe WhatsApp