Valoare unui tichet Rabla va crește în acest an

Valoarea ecotichetului „Rabla” va crește cu siguranță, spune ministrul Mediului, dar nu a fost încă stabilită. Noutatea este că beneficiarii se vor înscrie singuri în platformă, nu prin intermediul unui dealer auto, ca în anii trecuți.

Noul program Rabla vine în acest an cu o serie de noutăți. Valoarea eurotichetului va crește dar sunt și alte noutăți în cadrul acestui program.

„Încă nu am hotărât care este valoarea ecotichetului, dar cu siguranţă o vom creşte. Am avut lungi discuţii cu producătorii de autovehicule din România, cu importatorii de autovehicule din România şi cu toţi românii care aşteaptă cu nerăbdare acest program. Vom definitiva în curând consultările publice în acest sens şi sperăm foarte repede să putem să trimitem la Monitorul Oficial noile praguri ale valorii ecotichetelor. Un termen de debut al acestui program ţine mai degrabă de aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu şi de dezvoltarea aplicaţiei informatice. Noutatea anului acesta este legată de faptul că românii se vor înscrie singuri în platformă, nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer de autovehicule. Îşi vor lua voucherul şi vor deconta acel voucher la orice dealer, la orice producător, la orice furnizor de autoturisme", a afirmat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Ministerul Mediului a lansat, pe data de 5 martie 2025, în consultare publică, Ghidul pentru "Programul pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră", cunoscut ca "Rabla".

Conform documentului, cuantumul ecotichetului destinat cumpărătorilor de autoturisme 100% electrice rămâne la fel ca în 2024, respectiv 25.500 de lei (5.000 de euro). Totodată, se vor acorda 7.000 de lei pentru achiziţionarea unei motociclete, 10.000 de lei pentru cumpărarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă) sau hibrid şi 13.000 de lei la achiziţia unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice.

Vizualizări: 1,015

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: