Înjunghiat la o petrecere. Alex Velea, audiat!
Un bărbat de 41 de ani din Târgoviște a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un hotel din comuna Moreni, județul Dâmbovița. La eveniment participau mai multe vedete.
Bărbatul omorât este Anghel Sorin, 41 ani. Cântărețul Alex Velea a fost audiat ca martor, pentru că s-ar fi aflat în apropierea locului unde a avut loc agresiunea.
Agresorii erau din București și i-au aplicat victimei în jur de 20 de lovituri cu maceta. Petrecerea ar fi avut loc la Hotel Belmont, eveniment la care participau și cunoscuții cântăreți Alex Velea, Antonia și Alina Eremia.
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, bănuiți de comiterea faptei, se află în custodia poliției, urmând ca în cadrul anchetei să se stabilească participația la comiterea faptei și să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.
Din primele verificări, evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan.
Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, fiind în curs de desfășurare.