Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la redactia@pandurul.ro până la data de 25 ianuarie 2025.

(închide)

Încă o victorie categorică în Liga 1 pentru gorjeni!

Echipa masculină de baschet a CSM Târgu Jiu a obținut a 9-a victorie consecutivă în Liga 1 de Baschet Masculin, după ce a trecut fără probleme de CSU 2 Sibiu, scor 104-55. Meciul a contat pentru etapa a 10-a din Liga 1, Seria C, acolo unde CSM Târgu Jiu este lider cu 9 victorii din 9 meciuri disputate. 

CSM Târgu Jiu și-a respectat statul de lider al Seriei C și a trecut fără probleme de gruparea din Ardeal, scor 104-55. Pe sferturi, scorul a fost 29-16, 27-17, 24-8, 24-12. Gorjenii s-au impus așadar în toate cele 4 secvențe ale partidei. Giannis Damalis a început meciul cu următorul ”5”: Khydarius Smith, Kaleb Higgins, Adrian Vaida, Luca Cârstea și Alexandru Berca.

Andrei Bărăgan a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu, cu 17 puncte. 

Giannis Damalis, antrenorul principal al CSM Târgu Jiu s-a declarat mulțumit de reușita echipei sale.”Am avut o prestație bună, se vede că echipa este mai bună pe zi ce trece. Știu că sunt unele echipe care nu sunt destul de tari pentru acest nivel, dar noi nu putem să facem nimic decât să ne antrenăm foarte bine. Problema noastră mai mare este că nu am avut până acum un meci cu o echipă destul de puternică, care să ne pună probleme. Nu o spun ca pe un lucru negativ, nu e ușor să câștigi la 40-50 de puncte toate meciurile, să fii motivat, și noi ne antrenăm în continuare foarte bine, iar asta se vede și în joc. Sunt mulțumit de toate aspectele, de organizație, de echipă. Se vede că suntem uniți, suntem ca o familie. Și jucătorii americani pasează mingea, nu sunt interesați doar să marcheze și jucăm unul pentru celălalt”, a concluzionat antrenorul gorjenilor la conferința de presă susținută după acest  ultim meci.

Etapa viitoare, CSM Târgu Jiu va juca în Bănie, pe 26 ianuarie, contra CS U Craiova.

CSM Târgu Jiu: Khydarius Smith 15p, Andrei Bărăgan 17p, Kaleb Higgins 12p, Adrian Vaida 5p, Luca Cârstea 7p, Alexandru Mitu 14p,  Alexandru Vaida 2p, Alexandru Berca 6p, Octavian Miss-Badea 3p, Stephanos Ciriperu 5p, Modibo Diaby 12p, Flavius Toropu 6p.

Vizualizări: 376

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: