În ce condiții ar pleca Bîrcă din PSD
Primarul din Turburea, Ion Bîrcă, spune în ce împrejurări ar fi dispus să plece din PSD. L-ar urma pe Cosmin Popescu în situația în care acesta ar alege altă cale politică. Bîrcă susține că și datorită lui este primar. El a explicat și demisia din funcția de vicepreședinte al PSD Gorj la doar câteva ore de când a fost ales.
“Alin Văcaru a plecat. E o chestier de înțeles, fiind prieten cu domnul Ponta. Și eu recunosc. Dacă mi-ar zice Cosmin Popescu că ar pleca în altă parte, o recunosc și eu, cum să nu plec, că datorită acestor oameni eu sunt primar”, a declarat primarul Bîrcă.
La conferința de alegeri a PSD Gorj, primarul din Turburea a fost ales într-o funcție de vicepreședinte al organizației județene. Nu a ocupat-o prea mult pentru că și-a dat demisia după doar câteva ore. Chiar doi primari din partidul său l-ar fi contestat: „La o masă, doi primari discutau cum să ne fie șef Bîrcă pentru că a fost și la PDL, dar ei nu știu că eu aduc voturi cât ei aduc în trei mandate. Acum trecem peste treaba asta. Când am văzut discuția asta, am terminat filmul și cu asta basta. Nu mă interesează această funcție. Eu am o muncă extraordinar de mare la Turburea. Am și alt temperament eu. Am zis că e mai bine așa. Eu nu sunt după funcții”, a mărturisit Bîrcă.