Idei practice pentru amenajarea bucătăriei
Ai prea puțin spațiu în bucătărie pentru toate sutensilele și vasele pe care trebuie să le depozitezi? freshhome.ro dezvăluie câteva idei pentru folosirea corectă a spațiului astfel încât locul în care gătiți să arate mai organizat și mai aspectuos.
Indiferent de marimea bucătariei voastre, soluții de amenajare se găsesc. Iată doar cateva dintre ele.
Prima ar fi folosirea unei benzi magnetice pentru cuțite. Asta elimina din start folosirea unui sertar, plus că e o tehnică folosită tot mai frecvent. Cuțitele se usucă usor, iar banda magnetică e ușor de întreținut.
A doua soluție este montarea unor sisteme de bare orizontale pe pereți, pe care să se agațe tigăile și chiar oalele. Știm că toții că acestea ocupă cel mai mult spațiu. Folosind această tehnică se elimină obligativitatea unor dulapuri speciale, plus că se utilizează spațiu care în mod normal ar fi gol. Se usucă mai rapid și în plus, obligă gospodinele să le spele pentru a le putea apoi afișa pe pereți.
A treia idee pentru amenajarea bucătăriei este amplasarea unui raft special cu condimente într-un loc practic, de preferinta nu în zona hotei. Dacă acest lucru nu e posibil, atunci condimentele trebuie neapărat depozitate în borcane sau suporturi de sticlă pentru ca aburii să nu intre și să le deterioreze. Trebuie să renunțăm cu toții să mai ținem condimente în pungi sau in cutii.