Ia românească, aproape de UNESCO. Documentarea s-a făcut și în Gorj!
Ia românească are șanse să ajungă în Patrimoniul Mondial. La specialiștii UNESCO au ajuns filmări și fotografii din atelierele meșterilor populari din județul Gorj. Din Tismana, au fost strânse cele mai multe materiale care au menirea să-i convingă pe cei de la Patrimoniul Mondial că ia își merită locul în UNESCO.
La Muzeul Costumului Popular din Tismana, vizitatorii descoperă zeci de modele de cămăși tradiționale și nu numai. Acestea au o vechime de până la 150 de ani. Fiecare costum are o poveste. O piesă de rezistență din cadrul muzeului este un costum vechi de peste un secol cu maramă din borangic, cusută cu fir de aur.
„Avem costume foarte frumoase, vechi. Au o vechime de la 60-70 de ani și ajung până la 150 de ani. Mare parte sunt donații ale unor oameni cu inimă mare. Sunt modele deosebite. Avem un model care se remarcă prin lucrătura foarte complexă, lucrată la un fir, cu altiță în creț, poalele sunt același model. O piesă de rezistență este acest vâlnic, care este țesut în război din lână 100%. Marama este din borangic, cusută cu fir de aur, lungă de aproape trei metri”, a spus Florin Tantan, directorul Casei de Cultură din Tismana.
Acesta îmbrățișează ideea Ministerului Culturii de a încerca să introducă ia tradițională în Patrimoniul Mondial. Asta mai ales că mare parte din documentare s-a făcut chiar în atelierele meșterilor populari din Gorj. „Mai sunt câteva femei și câteva tinere care au învățat să facă acest meșteșug și o să-l ducem mai departe. Astfel s-a concretizat și acest proiect, de a pune această ie cu altiță în Patrimoniul UNESCO. Scopul este să nu se piardă. Când este amenințat acest meșteșug, Patrimoniul UNESCO va lua măsuri. Noi suntem siguri că nu o să piară niciodată. Proiectul este în colaborare cu Republica Moldova. Aici, la noi, la Tismana, s-au făcut filmări, fotografii și dosarul este gata, a fost trimis. Se așteaptă aprobarea”, a mai spus Florin Tantan.
În dosarul trimis la UNESCO, au fost menționate 47 de localități din Gorj, în care meșteșugul confecționării iei este și astăzi viu, cu o vechime de mai bine de două secole.