Hora satului, la Turcinești. Cine cântă pentru localnici!
Mare sărbătoare joi, 29 iunie, la Turcinești. Ca în fiecare an, de Sfinții Petru și Pavel, este sărbătorit hramul satului Cartiu. Anul acesta se vor organiza mai multe manifestări. În fapt, autoritățile locale s-au gândit să readucă în actualitate un obicei uitat. „Consiliul Local s-a gândit, împreună cu mine, să readucem tradiția și la Cartiu. E adevărat, nu mai putem face hora satului cum era altădată, în fața bisericii, pentru că acolo s-a ocupat, e un proprietar. O să o facem la căminul cultural, pe data de 29 iunie, începând cu ora 14.00, unde aștept și oamenii care vor să-și vândă anumite produse, comercianți”, a declarat Dumitru Modrea, primarul comunei Turcinești.
Un artist din Runcu și formația sa vor întreţine atmosfera. „Avem o formație de muzică populară, cu mai mulți interpreți, oameni de mare valoare. Nu ne permitem să plătim nume sonore. Este vorba de Nicu de la Bâlta. A făcut un contract cu primăria și ne-a încântat sufletul de bucurie și la Zilele Cireșului”, a mai spus primarul din Turcinești.
În data de 8 septembrie vor fi organizate manifestări și pentru localnicii din satul Horezu.