Grup infracțional cu ramificații în mai multe județe, destructurat de DIICOT
Procurorii DIICOT au făcut miercuri percheziții în București, Argeș, Brăila, Buzău, Cluj, Dolj, Gorj, Ilfov, Maramureș, Timiș și Vrancea, în scopul destructurării unui grup infracțional organizat de criminalitate itinerantă care a comis, în perioada septembrie 2017 – iulie 2019, mai multe furturi din societăți comerciale cu profil bricolaj, pe teritoriile Franței și Belgiei.
"În fapt, în cadrul cooperării judiciare internaționale în materie penală, desfășurate cu sprijinul EUROJUST, pe baza a două ordine europene de anchetă formulate de autoritățile judiciare din Franța - Tribunalul de Mare Instanță din Besancon și Belgia - Tribunalul de Primă Instanță din Flandra de Est și trimise DIICOT, au fost desfășurate concomitent percheziții domiciliare la 28 de adrese din România (2 – București, 4 - Ilfov, 3 – Argeș, 10 - Buzău, 3 - Cluj, 1 - Dolj, 1 - Gorj, 2 – Maramureș, 1 – Timiș, 1 - Vrancea), fiind căutate 24 de persoane, dintre care 23 de suspecți pentru care s-au emis mandate europene de arestare și 1 martor", arată DIICOT într-un comunicat.
Din activitățile comune de cercetare desfășurate de autoritățile franceze și belgiene, împreună cu cele române, s-a stabilit faptul că membrii grupului infracțional se deplasau frecvent pe teritoriul Franței (în special în perioada septembrie 2017 – iunie 2018) și mai apoi al Belgiei (în perioada iulie 2018 – iulie 2019) în vederea comiterii de furturi din magazine sau depozite de articole de bricolaj (în special unelte/scule electrice), situate în diferite zone din aceste țări, bunurile sustrase fiind valorificate în străinătate sau în România.
Modul de acțiune al membrilor grupului,organizat și continuu pe parcursul ultimilor doi ani, consta în punctarea depozitelor și/sau magazinelor, pătrunderea prin efracție/escaladare în interioriul acestora prin acoperiș sau prin decuparea unor pereți laterali ai clădirilor, sustragerea de aparatură electrică, unelte de bricolaj sau scule pe care le încredințau unor tăinuitori specializați în valorificarea lor pe plan local sau transportarea în România, de asemenea în vederea valorificării lor.
Prejudiciul se ridică la peste 1.000.000 euro pe teritoriul Franței și la peste 100.000 euro pe teritoriul Belgiei.
Urmare a activităților desfasurate, s-a reușit depistarea și reținerea în vederea arestării în baza unor mandate europene a 10 dintre suspecți, ridicarea a numeroase bunuri din categoria celor vizate, respectiv: drujbe, motocositoare, polizoare, mașini de găurit, aparate de tăiat circular etc., precum și a unor bijuterii și ceasuri de lux cu suspiciuni asupra provenienței lor.
Acțiunea organizată de polițiștii de investigații criminale a beneficiat și de sprijinul al doi anchetatori francezi, însoțiți de ofițerii de legătură din cadrul Ambasadei Franței la București, precum și al doi anchetatori belgieni, precum și de suportul criminaliștilor și specialiștilor din cadrul echipelor de intervenție ale Poliției Române.