Gripa face ravagii. Triaj epidemiologic în şcoli
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, recomandă, în contextul creşterii numărului cazurilor de gripă, ca persoanele care prezintă simptome să se adreseze medicului de familie, să nu meargă în colectivitate sau în locuri aglomerate, iar în şcoli să se facă triaj epidemiologic.
"Pentru cei care prezintă simptome, primul lucru să meargă la mediul de familie şi, dacă se poate, să nu ieşim din casă în colectivitate, în locuri aglomerate. De asemenea, foarte important este triajul epidemiologic în şcoli, triaj care poate fi făcut de către cadrele didactice, adică pur şi simplu recunoaşterea unui copil care prezintă simptomele unei răceli. (...) Important este să nu folosim automedicaţia, să urmăm cu stricteţe recomandările specialiştilor", a declarat, duminică, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la Realitatea TV.
Ministrul a reafirmat că "nu suntem foarte departe de declararea epidemiei de gripă". Pintea spune că cele 20 de persoane decedate până acum din cauza gripei "au avut în comun un singur lucru, nu erau vaccinate". "Din cele 20 de persoane decedate - 16 au avut condiţii medicale preexistente", a punctat ministrul Sănătăţii.