Gorjul, promovat de Udrea pe Facebook
Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a povestit pe contul său de Facebook plimbarea la Gorj. „Am văzut astăzi unul dintre cele mai frumoase locuri montane din România, Transalpina, o şosea de aproximativ 60 de kilometri lungime care trece peste crestele Munţilor Parâng la 2.200 de metri altitudine“, a scris aceasta. Mai departe a amintit de vizita la Rânca. „Am vizitat şi staţiunea Rânca din Gorj, atât de modernă încât oricine ar avea impresia că a ajuns undeva în Alpii Francezi. În continuare, am văzut stadiul lucrărilor la telescaunul finanţat printr-un proiect cu fonduri europene derulat de Ministerul Dezvoltării“, a mai scris ministrul pe Facebook.
Aceasta a povestit şi despre vizita la Muzeul de la Curtişoara. „Înainte de a urca în munţi, am vizitat Muzeul din Curţişoara, unde mi-a făcut o deosebită plăcere să merg desculţă prin iarbă şi să gust din vişinele... un pic prea acre pentru gustul meu“, a povestit Udrea care a venit în Gorj pentru semnarea a două contracte de finanţare. (M.M.)