Gorjean în căutarea meteoritului căzut acum două zile
„Bolovanul” picat din cer în noaptea de marți spre miercuri și observat de localnici din zona județelor Buzău și Covasna stârnește interesul unui gorjean pasionat de geologie și, mai ales, de meteoriți. Răzvan Andrei este printre puținii români care au o asemenea „îndeletnicire”, el fiind chiar doctor inginer în geologie, colecția de meteori pe care a strâns-o de-a lungul timpului fiind expusă în anii trecuți inclusiv la Muzeul Județean de la Târgu Jiu, dar și în alte locuri din țară.
Vestea că acum a picat din cer un astfel de meteor în zona Moldovei i-a stârnit acestuia interesul, el declarându-ne că, împreună cu alți cercetători români, monitorizează astfel de evenimente inclusiv cu ajutorul unor camere de supraveghere. Camerele îi ajută pe specialiști să calculeze inclusiv traiectoria corpului ceresc, în cazul de față Andrei fiind de părere că meteorul cu pricina a depășit spațiul teritorial al României, asta deși a fost observat de localnici din zona montană a Moldovei, în special.
„Pentru a face un calcul precis în privința traiectoriei posibile a unui corp ceresc surprins de camerele de supraveghere trebuie mers în acele locuri unde sunt camerele montane și observat unghiul din care acestea au filmat. Doar din analiza imaginilor care ne-au parvenit și din calculele făcute alături de alți colegi din țară pasionați de așa ceva noi crede că acel corp ceresc, posibil un meteorit, nu a picat pe teritoriul României. Probabil a picat undeva în zona de nord-est a Moldovei, dacă nu dincolo în Ucraina, chiar spre zona Luhansk, în Ucraina, unde se duc luptele cu separatiștii”, spune Andrei, alți specialiști fiind de părere că meteoritul s-ar fi „topit” în atmosferă înainte de contactul cu solul. Dacă ar fi ajuns pe pământ și ar fi fost descoperit, cel care ar da de el ar putea câștiga bani frumoși, în lume existând colecționari care dau și 1000 de dolari pe un gram dintr-o rocă provenită din spațiul extraterestru. „Valoarea lor pornește de la câțiva dolari pe gram și poate ajunge până la 1000 sau chiar mai mult. Proveniența le dă valoarea mai mare, iar cei care sunt foarte rari valorează și cel mai mult, deși destul de multe țări pe planetă care nu permit nici măcar deținerea lor, dar apoi vânzarea și, ca urmare, sunt multe locuri necercetate în acest sens”, spune gorjeanul pasionat de proveniența corpurilor străine și intrate în atmosfera Pământului.
În noaptea de marți spre miercuri mai multe apeluri au fost înregistrate la 112 la ISU Buzău, oamenii sesizând autoritățile cu privire la o lumină puternică observată pe cer și un zgomot asurzitor care s-a auzit la scurt timp după observarea luminii. Camere de supraveghere din mai multe locuri publice, inclusiv aeroporturi, au surprins momentul în care cerul s-a luminat pentru scurt timp, corpul aflat în cădere dispărând foarte repede în baia de lumină. Autoritățile nu au elucidat incidentul, Europa neavând un sistem de monitorizare în acest sens așa cum au Statele Unite ale Americii, specialiștii spunând că în SUA doar în noaptea de 5 spre 6 ianuarie au fost monitorizate 34 de astfel de fenomene, în șase dintre cazuri fiind vorba de cădere de meteoriți, restul fiind „pietricele” provenite din spațiul cosmic și care ard odată intrate în atmosfera terestră.