Firmele de construcții, verificate de ITM Gorj
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj va desfăşura, în perioada iunie- octombrie, o amplă campanie de verificare a firmelor din domeniul construcţiilor care desfășoară activitate în județ. Verificările inspectorilor de muncă vor viza mai multe aspecte. ”Principalul obiectiv al controalelor ce urmează a avea loc este respectarea normelor securităţii şi sănătăţii în timpul lucrărilor la înălţime, precum şi prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime. În cea de-a doua etapă a campaniei, inspectorii de muncă vor verifica, până la finalul lunii noiembrie 2019, modul de ducere la îndeplinire a măsurilor trasate în urma controalelor, nerealizarea acestora fiind sancţionată, până la intrarea în legalitate”, a declarat George Romanescu, inspectorul şef al ITM Gorj.
Inspectorii de muncă spun că angajatorii riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. ”De la începutul anului şi până în prezent, în judeţul Gorj s-au înregistrat trei accidente de muncă grave, soldate cu incapacitate temporară de muncă a victimelor, a căror cauză a fost căderea de la înălţime. Într-unul dintre cazuri, victima a căzut de la aproximativ 10 metri înălţime, suferind multiple traumatisme care au necesitat aproape două luni de spitalizare, în timp ce în altul, înregistrat ca şi accident cu victime multiple, în urma căruia patru persoane au suferit diverse leziuni, inspectorii de muncă au dispus, pentru evitarea oricărui pericol, sistarea activităţii şantierului, până la îndeplinirea tuturor condiţiilor de lucru în siguranţă”, a precizat Neli Matei, purtătorul de cuvânt al instituției.
În 2018, două incidente, la fel de grave, s-au petrecut, în luna iunie, la o diferenţă de trei zile, la acelaşi angajator, una dintre victime căzând de la o înălţime de 6,5 metri, iar cea de-a doua de la aproximativ 3 metri.
Acţiunile întreprinse de ITM Gorj fac parte dintr-o campanie naţională privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime în domeniul construcţiilor, campanie iniţiată de către Inspecţia Muncii la nivelul tuturor inspectoratelor teritoriale de muncă din ţară.